Mihai's blog: October 2009

Era ora 6:40 si coboram din tren in Sfintu Gheorghe, zgribuliti si somnorosi. Am intrat in prima benzinarie care ne-a iesit in cale. Aici ne-am indopat cu batoane, sandvisuri si energizante, inainte de a parcurge cei 10 km ce ne desparteau de Valea Crisului. La pensiunea “Casa cu flori” lumea incepuse sa se stranga, ne-am inscris si noi si am dat drumul la incalzire si echipare. Au ajuns si suporterele noastre cu putin inainte de sedinta tehnica, ni s-au oferit ultimele indicatii si am plecat cu totii spre linia de start.

Startul parca a fost un remake la bataliile lui Stefan cel Mare din filmele romanesti: pe o pajiste larga, noi, cei 200 de calareti colorati, aliniati si pregatiti, de partea celalata un forestier amarat si o padure ingalbenita. 10, 9, 8, dau drumu repede la camera video de pe casca lui Sica, 6, 5, 4, cativa numarau in ungureste, 3, 2, 1, Start !!! Se pleaca tare, suntem undeva pe la jumatatea plutonului si tragem sa intram printre primii pe forestierul care parea sa nu ne cuprinda pe toti. Am plecat din spatele lui Catalin Moga, m-am tinut dupa el si am intrat pe forestier fara probleme, Andrei a ramas putin in spatele meu iar Sica fusese blocat si pierduse contactul cu noi. De aici nu am mai privit inapoi, ci doar in fata la Catalin, chinuindu-ma sa ma tin dupa el. Am mai depasit cativa concurenti si lucrurile s-au mai asezat, toti mergeau cam in acelasi ritm, apreciez ca eram in primii 30~40. Mi-am reglat respiratia si ma simteam foarte bine asa ca am plecat de langa Catalin si am mai castigat 3-4 locuri, dar inainte de urcare Cata m-a ajuns si am revenit la a-l urmari indeaproape pe cat posibil. Pe urcare s-a format un grup de 6~7 oameni care mergeau putin mai bine decat mine, a fost un bonus sa incerc sa termin prima urcare alaturi de ei, marea majoritate erau la traseul marathon asa ca urma sa ma despart de ei curand. Il vedeam si pe Elisei Miron cam la 80m in fata noastra, dar plutonul meu a inceput sa ma lase usor usor in urma. La kilometrul 7 am iesit din padure intr-o zona expusa la soare si am fost depasit de Sandor de care am incercat sa ma tin incercand sa ajung din nou micul pluton pe care inca il mai zaream, din pacate mergea mai repede decat mine si am renuntat curand. Trebuia sa urmeze primul check point si am reusit sa mai depasesc cativa concurenti pe o linie dreapta. Cu toate ca ma simteam bine, din senin m-am trezit cu un minunat carcel la gamba stanga… dezastru, o durere ingrozitoare. M-am trantit pe jos si am incercat sa imi misc piciorul cat mai mult si sa-l masez, nu imi venea sa cred, ma gandem ca urma sa abandonez. Chinuit pe marginea drumului am fost depasit de cativa concurenti iar unul dintre ei a incetinit si m-a intrebat daca sunt ok, i-am raspuns ca am carcel la gamba si m-a spus doar “Trage de varf!”. Nu am experienta in situatii de genul, dar mi-am amintit cum procedeaza fotbalistii pe stadioane, m-am aplecat, mi-am prins cu o mana varful papucului si cu cealalata mana mi-am intins piciorul. A durut ingrozitor dar dupa 3 intinderi a cedat muschiul. (Multumesc concurentului pt sfat, fara el probabil abandonam).

Dupa 2-3 minute de chinuiala, m-am urcat din nou pe bicicleta si am incercat sa pedalez foarte incet sa vad daca pot continua in vreun fel. A urmat o portiune de drum drept, unde am reusit sa-mi revin oarecum si am prins un concurent care surprinzator mergea mai incet ca mine si am ramas in spatele lui. Nu mai avea rost sa fortez, pierdusem deja tot ce castigasem pe urcare, vroiam doar sa termin. Dar, surpriza, am iesit dintr-o balta cu noroi si am facut inca un carcel, de data asta la gamba dreapta. Cred ca l-am speriat pe concurentul din fata mea cu urletul de durere :). Din nou tavaleala pe jos, tras de varf, aceeasi poveste doar ca de data asta nimic nu ma mai facea sa cred ca o sa mai termin pe propriile picioare. Nu mai venea nimeni din spate, cred ca abia dupa 2 minute a aparut Sica din padure. M-a depasit si ma simteam neajutorat si frustrat, mi-am intins ambele picioare si m-am urcat din nou pe bike, nu vroiam sa renunt nici in ruptul capului. Sica se distanta si oricat m-as fi chinuit sa ma apropii nu puteam sa mai fortez, nu credeam ca il mai pot ajunge. Sper norocul meu a mai fost doar o mica bucatica de urcare si a inceput coborarea. Aveam muschii varza, din cand in cand zvacneau si ma faceau sa strang din dinti. Cu toatea astea am hotarat sa pedalez la vale si a meritat, am reusit sa-l ajung pe Sica si l-am rugat sa ma traga dupa el, imi revenise speranta… Dar Sica al meu avea si el crampe musculare la picioare, mergea la limita. Am mers impreuna prima coborare si in sat am trecut in fata lui. Traversarea satului cred ca a fost cel mai frumos moment din concurs, o multime de batranei si copii adunati pe la porti ne aplaudau si zambeau frumos, probabil si ei uimiti de ceea ce vedeau pe ulitele satului.

Am iesit din sat si am continuat sa merg imediat sub limita unui nou carcel, dar muschii ma suparau din ce in ce mai des, incercam sa imi intind din mers picioarele si sa nu fortez. Pe zona de noroi de la iesirea din sat mi s-a blocat pulpa dreapta, probabil de la intinderile pe care le tot faceam din mers, dar din fericire m-a lasat repede si nu a fost nevoie sa ma opresc din nou. Prin rau am mai incercat sa ma tin de 2-3 concurenti care m-au depasit dar nu reuseam, iar ei se indepartau incet de mine. Ma tot uitam in spate dupa Sica dar nici urma de el. Imi citeam ciclocomputerul si imi faceam speranta ca va urma coborarea in curand, cand colo fac dreapta, ies din padure si vad in fata ditamai dealu’…o zona de “push the bike”. Am fost total demoralizat, stiam ca pe catararea asta daca urc o sa ma apuce din nou carceii la gamba, sincer nu ma vedeam in varf sub nici o forma. M-am dat jos si am inceput sa urc ca un pensionar pe scarile blocului, incercand sa calc cu toala suprafata talpii si nu pe varf. Am mai facut un mic carcel tot la gamba stanga dar am scapat repede de el. Aici m-au depasit foarte multi concurenti. Printre ei se afla o fata si Robert Lazar, Robert la primul concurs cu un mtb achizitionat de curand. Am mai iesit la un antrenament cu el si nu ma asteptam ca acum sa faca un concurs atat de bun. Ma bucur pentru el si ii si multumesc pentru ca vazandu-l ca ma depaseste m-am enervat foarte tare, ma simteam frustrat. Andrei si Sica m-au ajuns si ei pe finalul zonei de push the bike. Cand s-a mai domolit urcarea m-am urcat pe bike satul de crapele din gambe si am fortat ultima urcare pentru a-l prinde pe Robert care era la 100m in fata mea. L-am ajuns la ultimul check point, am baut un pahar cu apa impreuna si am plecat mai departe. De aici a inceput ultima coborare unde am dat tot ce am putut. Pe Andrei si pe Sica nu i-am mai vazut in urma, pe Robert l-am lasat in spate, am depasit prima fata de la hobby si inca alti 2 concurenti si am gonit nebuneste pe ultimii km. Fara nici o retinere am ignorat putin limita mea de autoconservare si pedalam nebuneste pe foaia mare cu 54km/h pe ultimele dealuri.

Cu 3 km inainte de start am intalnit 3 spectatori care m-au aplaudat si incurajat frenetic, si lor le multumesc, cred ca ei m-au facut sa uit de durerile din gambe si sa trag si mai tare pe ultima bucata. M-am distantat mult si nu mai vedeam pe nimeni nici in fata nici in spate. Cu 100 m inainte de finish s-a terminat coborarea si mi-a sarit lantul, care a dat o bucla peste bratul pedalier si s-a blocat intr-o degajare din foaia mare. Am injurat, l-am scos de acolo, l-am pus la loc si mi-am dat ultimele puteri pe final. Am terminat pe locul 17 la hobby general si pe locul 10 la categoria mea. Imediat dupa mine a venit Robert, pe locul 14 Andrei, pe 17 Sica si eroul nostru, Gabi, a reusit spre surprinderea lui si a noastra sa termine maratonul pe merituosul loc 50.

Dupa finish ne-am balacarit in piscina, unde am dat jos o buna parte din noroiul de pe noi, am mai schimbat cateva pareri cu participanti pe care ii cunosteam, am mancat un gulyas, am baut o bere si ne-am relaxat la soare. Din pacate nu am putut ramane si la premiere pentru ca aveam de prins trenul spre Brasov.

Cu toate ca a fost greu si frustrant pentru mine, eu sunt extrem de multumit de locul obtinut, de calitatea organizarii, de vremea excelenta, de noroiul de pe traseu, de incurajarile primite, de fairplay-ul concurentilor, de locurile obtinute de baieti si in general de participare. Le multumesc baietilor ca au acceptat sa venim la concurs si nu m-au lasat singur, fetelor si lui Sebi pentru incurajari si prezenta, lui Catalin pentru ca m-a facut sa ma tin cat mai mult dupa el, lui Robert pentru ca m-a ambitionat, unui concurent maghiar care pe zona de push the bike m-a impins de la spate (la propriu) cam 5 metri, celor 3 suporteri de pe final, organizatorilor, nasului de pe tren, si nu in ultimul rand companiei Rompetrol pentru toaletele minunate care ni le-a pus la dispozitie.

Multumim pentru poze lui Robert, fetelor, lui Kelemen Attila, baietilor de la Westend si tuturor fotografilor prezenti la eveniment. Marea majoritate a pozelor noastre o gasiti AICI !

Revin cat pot de repede cu un montaj realizat de Eli dupa aceleasi materiale ca si al meu :).

P.S. Sper sa scap de durerile din gambe si sa ne vedem la duatlon duminica asta !