Dupa Medias am avut o perioada de pauza aproape totala, dar dupa o luna am revenit la un maraton ce se anunta foarte interesant, aproape de casa - la Azuga.
Lipsa antrenamentului m-a fortat sa aleg traseul scurt, dar stiam ca o sa fie distractiv deoarece alergam alaturi de multi prieteni si cunoscuti.
Inscrierea a fost un calvar de nedescris. Traseul de 25km l-am parcurs intr-o ora si 2 minute iar pentru a ma inscrie am stat la coada o ora, la 30 si ceva de grade in plin soare.
Din nou am avut timp prea putin pentru incalzire, dar in schimb am reusit cu baietii sa plecam destul de in fata, evitand astfel ingramadeala de pe prima bucata a traseului. Toata tura a fost una de viteza, dupa primii 3-4 km ne-am asezat unde ne era locul si mentineam ritmul alaturi de restul “plutonului”. Panta a fost una destul de slaba, lucru care m-a avantajat, cat timp nu m-a durut spatele am putut sa fortez si sa ma mentin oarecum in fata. Dupa ce forestierul a inceput sa mai urce a venit si singurul checkpoint de pe traseul scurt unde i-am asteptat pe Vasi si Constantin. Am continuat alaturi de Vasi pana in varful ascensiunii de unde i-am dat blana la vale pana in Azuga. Nu am mai reusit sa prindem nici un concurent desi am pedalat nebuneste pe toata coborarea riscand in unele locuri.
La final cred ca am terminat pe locul 6 la categoria mea, desi nu prea mi-a pasat. Am spalat repede bicicletele, ne-am schimbat si am ramas la cateva poze in asteptarea castigatorilor de la tura lunga. Nu am pierdut prea mult vremea si ne-am intors in Brasov pentru o pizza&bere ca’n familie alaturi de beieti si masozele/fizioterapeutele/farmaciste lor.
Concursul a fost mijto, ma asteptam la altceva, dar m-am simtit bine alaturi de amici. Traseul a fost clar sub nivelul meu, trebuia sa-mi fi facut curaj si sa merg la tura lunga.
Spatele inca ma doare. Am facut un control mai amanuntit la un medic sportiv si rezultatul nu a fost unul promitator. Se pare ca am sindromul BAR, adica e totul ok doar ca nu am curbura lombara – e dreapta ca tija de la sa. Cica nu am ce sa ii fac, decat sa-mi inmoi cumva muschii lombari pentru a nu ma mai durea, sa ma rezum doar la incalzirea inaite de efort si sa incerc niste anti-inflamatoare. Le-am incercat, 2 clorzoxazon si un ibuprofen inainte de concurs – rezultat 0. Medicul mi-a recomandat si un brau de bumbac sau neopren, o sa-l incerc si pe ala dar incep sa raman fara solutii… Sunt din ce in ce mai frustrat; oare sahu’ sau ping-pongu’ nu erau mai putin dureroase si mai ieftine?
Pozele noastre
Dupa atatea competitii am decis ca e musai sa mai fac si ture clasice, simteam lipsa aventurilor din anii trecuti de care nu prea am mai avut timp. Ca in fiecare an "trebuia" sa urc si Transfagarasanul. Catararea spre Balea a devenit un etalon pentru mine, un barem al pregatirii mele fizice. In fiecare an devine mai usor si mai placut, lucru care nu poate decat sa ma bucure. Aici pot vedea fara a concura cu nimeni cat de greu sau de usor pot invinge muntele. Locul nu mai are nevoie de prezentare, in afara de bucurestenii omniprezenti si de tigania de sus, toate celalalte lucruri ma linistesc si ma incanta: muntele, soseaua, urcarea, privelistea, coborarea...etc.
Liviu la warm up
Constantin
Lothy
Victor
Ce-am pierdut :((
