Acum o luna si ceva, adica cam de cand nu v-am mai scris, am participat la un mic concurs in apropiere, Gechingen MTB Marathon. Parea sa fie o chestie draguta la care participam mai mult de distractie, parea foarte simplu de la distanta asa ca nu i-am acordat importanta necesara si 2 saptamani inainte de concurs nu am facut aproape nici o pregatire serioasa.
Erau doar 5 ture a cate 5.8 km plus un startloop, in total 32km, plus ca stiam de la amicii nostri ca e un concurs mai mult intre satucele din imprejurimi si nu o sa participe prea multa lume. Am reusit sa il conving si pe Adi sa participe la primul lui concurs si impreuna ne-am prezentat la start.
Cursa in sinea ei a fost foarte interesanta, traseul a fost in totalitate pe single trail-uri si atmosfera mi-a placut din cauza spectatorilor veniti in numar mare. Dar partile nasoale au dominat din nou: a fost extrem de cald pentru zona noastra si traseul continea mult prea multa catarare pentru mine. Am incercat sa trag de mine toata cursa dar din pacate dupa 2 ture eram devastat, in special pe catarari. Coborarile au fost foarte interesante si destul de tehnice pentru gusturile nemtesti si in prima parte a cursei cred ca am mers bine pe ele, sau cel putin mai bine decat cei din jurul meu.
Dupa jumatatea turelor spatele a inceput sa ma doara din nou si restul cursei s-a transformat intr-un chin total, o incercare patetica de a termina sub orice forma cursa. Imi amintesc ultimele viraje si ultimele catarari, eu fost crunte... si nici macar nu erau cine stie ce urcari, cred da asta m-a demoralizat cel mai mult.
Am terminat cursa foarte obosit, dupa mine au mai venit 3-4 concurenti, si dupa ceva vreme a venit si Adi, care a terminat din pacate pe ultimul loc la general. Imi pare rau ca am ales un concurs atat de greu pentru el si ca la primul lui concurs a terminat ultimul. Si mai nasol a fost dupa 2 zile cand am aflat ca am terminat si eu ultimul la categoria mea... patetic !
Dupa cursa m-am simtit foarte prost, fizicul m-a tradat din nou dar de data asta nici vointa nu a mai fost cu mine. De atunci a trecut o luna de cand nu m-am mai urcat pe bicicleta, nu mai vroiam cred... E clar ca nu pot sa ma antrenez cat as vrea, e clar si ca am probleme cu spatele si pur si simplu cred ca am cedat de data asta.
Efectele se vad imediat - daca nu ies cu bicicleta parca sunt mai obosit si mai stresat, foarte rapid am pus 5kg pe mine si pe zi ce trece sunt din ce in ce mai dezamagit... O luna de pauza inseamna ca pot sa sterg tot antrenamentul pe anul in curs, acum gafai si daca urc in graba doua scari. Ceasul meu Suunto imi zice ca acum sunt clasa de fitness 4, acum o luna eram 7. Praf!
Si practic cu pauza asta nu am rezolvat nimic, decat ca acum sunt zero si pot sa uit clar de vreo participare la vreun concurs anul asta. La un moment dat ma gandeam ca o sa vin in Brasov intr-o mini vacanta ca sa pot particila la duatlon dar e clar ca e doar un miraj acum. Acum ma simt mai linistit, am ramas cu o rana in memorie si cu o frica de durere in general si de concursuri probabil, de orgiliu nu mai vorbesc.
Dar trebuie sa merg inainte si sa tind spre ceva mai bun si poate sa si evoluez cumva, luni si marti am iesit la 2 ture lejere iar ieri Markus m-a scos la o tura de 50 de km care a scos tot untu din mine...am retrogradat atat de mult! Sper sa imi revin cumva.
P.S. Imi cer scuze ca v-am dezamagit si nu am mai scris pe blog dar se pare ca blogul asta merge doar daca ies cu bike-ul, e un fel de sincronizare cu experietele mele.
Ceva poze gasiti aici: MTB Gechingen si aici: Gechingen Trailrider
