Dirty Race Crossduathlon

 E final de ianuarie, afara sunt -5 grade, zapada cat cuprinde si daca n-ai ce face acasa la caldura te inscrii la un duatlon cu o denumire interesanta, sau cel putin asta am facut eu...
 Dirty Race Crossduathlon este la editia a 12-a si in Germania e considerat o cursa clasica de inceput de an, avand in trecut la start legende ale triatlonului cum ar fi Normann Stadler sau Sebastian Kienle. Proba costa in 5km de alergat, 15km de mtb si inca 4km de alergat.
 S-a potrivit foarte bine cu una dintre saptamanile de ''recovery'' din  planul meu periodizat de antrenament iar proba nu parea foarte solicitanta asa ca am plecat de la premiza ca o sa fie usor si nu o sa ne agitam prea mult. Din pacate in dimineata cursei nu m-am simtit prea bine, nimic special dar nu aveam nici un chef de agitatie, de frig si practic de mai de nimic ce implica ridicarea din pat. Colac peste pupaza am un tendon care ma supara de ceva vreme si incep sa fiu ingrijorat de situatie. Dar astfel de lipsa de chef intalnesc deseori pe la antrenamente si in loc sa renunt prefer sa incerc primele 5 minute, daca dupa cele 5 minute inca ma mai simt prost atunci ma opresc dar de cele mai multe ori sunt deja departe de casa... Am decis sa iau startul oricum ar fi si sa ma menajez cat pot, suntem in ianuarie totusi.
 M-am incalzit bine pe dealurile din preajma timp in care am analizat traseul de mtb, care nu arata prea promitator din cauza zapezii inghetate. Am plecat la start mai din spate si desi m-am simtit bine de la bun inceput nu am putut sa avansez pentru ca primul km a fost doar o bucla in jurul stadionului, pe o alee foarte ingusta. Am preferat sa stau pe pozitii iar dupa km 2 mi-a scazut pulsul binisor, semn ca e timpul sa depasesc mosulicii si pustii fara buletin din fata mea. Am ajuns destul de repede in tranzitie, unde m-am cam fastacit nitel cu schimbatul papucilor si mi-a luat un minut intreg pana am iesit pe traseu.
 Pe bike mi-a revenit cheful de lupta si am tras tare pe portiunea de asfalt dar imediat dupa ce am intrat pe adevaratul traseu mi-a cam pierit zambetul. La sedinta tehnica ne-au spus ca e iarna, clar e zapada si gheata pe traseu, sa o lasam moale si sa avem grija. Cu mici exceptii gheata ascunsa minutios sub zapada a fost pretutindeni, foarte greu am gasit o trasa ideala si nici ceilalati participanti nu se descurcau prea stralucit. A fost prea frig pentru ca pamantul sa se lase mulat si nici dupa a doua tura nu s-a putut merge fluent pe anumite portiuni. Am avut parte si de o catarare piperata dar am rezistat eroic pana in varf in ambele ture.
 Pe cea mai inalta sectiune a traseului a fost multa gheata pe toate partile drumului. Cu greu am incercat sa ma tin pe bicicleta iar intr-unul dintre viraje am pierdut controlul si m-am trezit oblic fata de sol. Am cazut destul de urat pe partea stanga si m-am tarait pe coapsa si genunchi cativa metrii. Nu am mai cazut de foarte mult timp si va marturisesc ca stand tolanit pe gheata acolo m-a cuprins frica. Cazusem exact pe genunchiul care ma supara si imi era teama sa nu fie mai grav. M-am ridicat incet, fara vitejii, incercand sa nu bruschez nici o incheietura. Nu patisem nimic grav aparent dar imi tremurau gladiolele si durerea nu era de neglijat. Am continuat cativa metrii pe bicicleta dar a trebuit sa ma opresc din nou sa reevaluez posibilitatea de a continua. Bine am facut ca m-am oprit pentru ca la 5 metri in fata s-a mai produs un accident, ca la turul Frantei, 3 rideri pe jos si alti 4 buluc in spatele lor.
 Am continuat timid, speriat si cu ceva dureri pe partea lovita. Restul primei ture am mers incet si prudent si mi-am revenit putin pe a doua tura. Pana la final au mai cazut foarte multi in fata mea si eu la randul meu era sa o mai patesc de cateva ori. A fost o loterie riscanta si multi au pierdut, in a doua tura in locul in care cazusem eu erau 4 rideri imprastiati pe jos si unul dintre ei primea ingrijiri medicale. Am preferat sa trec sectiunea la picior.
 Bucuros foc ca am scapat vin de masacrul de la bike am incaltat papucii de alergat si am iesit vijelios din tranzitie. Credeam ca o sa fiu obosit si traumatizat de cazatura de mai devreme dar am evoluat foarte bine chiar castigand vreo 10 locuri spre final. Am terminat din nou puternic, nu foarte obosit si nitel sifonat pe la eleroane.
 Cursa nebuna, cam asta a fost! Ori mi-au intrat mie mintile in cap ori a fost putin prea periculos pentru un inceput de sezon. Niste sauna si niste masaj si imi revin, dar vanataia asta cat o palma de pe pulpa mea nu o sa treaca prea curand... Am terminat mediocru ca de obicei, pe locul 89 din vreo 200 si 15 la categoria de varsta, la ''doar'' 20min de castigator - Sebastian Kienle, caruia mi-a fost rusine sa ii cer un autograf dupa ce am iesit de la vestiare.

 Pentru poze urmati link-ul: Dirty Race Crossduathlon

Grafenauer Dreikönigslauf

Am inceput anul in forta cu a doua etapa a cupei de iarna la alergat, 10km de cross-running la doar cativa km de casa. Vremea tine cu noi iarna asta, avem 1-2 grade cu plus si asta ne permite sa ne antrenam sau sa concuram fara prea mari probleme. Cum deja m-am obisnuit de la celalate curse din zona, participanti sunt destui, traseele sunt placute si organizarea ieftina si bine pusa la punct. 
Suntem in ianuarie, aiba am inceput antrenamentele serioase si inca e prea devreme pentru curse nebune, dar cate un test scurt la final de saptamana e bine venit. Am venit la cursa asta cu gandul sa ma menajez oarecum, sunt foarte atent sa ma feresc de accidentari in ultima vreme. La start au venit si baietii de la clubul de mtb deci am avut cu cine sa ma intretin in timpul cursei. 
Ca de obicei am plecat mai lent de la start, se confirma pentru a nu stiu cata oara ca motorul meu porneste mai greu. Dar dupa 2 km am inceput sa intru in ritm si inca ii vedeam in departare pe baietii de la club. I-am ajuns incet incet pe catarari si i-am depasit cu usurinta. Dupa km 5 s-a relaxat pulsul foarte mult si ma simteam din ce in ce mai puternic. A urmat o catarare zdravana pe care am alergat-o complet desi cei din jurul meu s-au rezumat la mers iar pe coborare am observat o chestie noua. Am observat ca pot accelera pe coborari, lucru pe care sincer nu l-am incercat niciodata. Pana la final am avut numai de coborat asa ca am testat cu fiecare ocazie noua descoperire si surprinzator am castigat cateva locuri bune in felul asta. La final am tras un sprint si am reusit sa trec linia de finish cand promterul arata 43:57. Locul 103 din 407. 
Am fost cea mai usoara cursa de alergat din viata mea, m-am simtit foarte bine si increzator si cel mai important e ca am fost constant si puternic pana la final, fara sa ma blegesc pe ultimii 2-3 km.
Ulterior am descoperit cu stupoare ca in clasamentul cupei sunt pe locul 23 general si 5 la categoria mea de varsta. Mai sunt doua etape si sunt activat! Uhu!


Toate pozele le gasiti aici: Grafenauer Drekönigslauf 10K

P.S.: Pe Dora am depasit-o in primii 500m si nu am mai vazut-o. Trebuie sa port o discutie cu ea pentru ca nu se mai poate, trebuie sa ridice stacheta caci in felul asta nu imi mai creste interesul... 

Anul nou la Heidelberg

Anul acesta nu am mai plecat acasa de sarbatori si a trebuit sa ne umplem cumva timpul in concediul de 2 saptamani pe care l-am avut. In afara de antrenamentele mele normale am luat la rand toate targurile de craciun din zona, pe Mosu' l-am asteptat cuminti acasa cu mici escapate pe la sauna si ape termale iar de revelion am plecat in cantonament la Mishu si Anastasia.
Pe 30 decembrie am tras o tura de trailrunning pe faimoasele trasee ale lui Mishu (aka ''Uica Pavalutz' Trails''). Ultima alergare din 2012 - 13 km lejeri si placuti, perfecti ca sa facem loc in stomac pentru carnatii si berea de la pranz.

Pe 31 am vizitat oraselul Ladenburg, unde in vara sper sa particip la un triatlon, iar restul zilei ne-am petrecut-o gatind pesti si mamaligi. Plictisiti de mancare si bautura (preocupare numarul 1 al romanului in ajunul oricarei sarbatori) ne-am pus in cap sa facem o traznaie la trecerea dintre ani. O tura de potecareala noaptea, prin padure, pana pe un varf de unde putem vedea spectacolul de artificii din Heidelberg.
Ne-am ridicat cu greu de pe canapea pe la ora 21 si am plecat la drumetie cu frontalele pe cap si o sticla de sampanie in rucsac. Vremea ne-a ajutat foarte mult, regiunea e cea mai calduroasa din toata Germania, asa ca am avut de infruntat temperaturi de 4-5 grade, fara zapada, deci fara probleme. Dupa vreo 2 ore jumatate si ceva catarari aprige am ajuns la  punctul de belvedere si curand au inceput luptele jos in vale. Am crezut ca nemtii fiind mai severi din fire nu se vor prea da in vant dupa artificii dar m-am inselat complet. Nu am vazut niciodata asa ceva, parca era o lava care clocoteste peste case, un oras in flacari, razboiul stelelor, sfarsitul lumii... procesiune care a durat in maxima intensitate de la 23:45 pana pe la ora 01:15.
In padure a fost interesant, sunete ciudate, multi ochi atintiti asupra noastra, porci mistreti curiosi si multe explozii si bubuieli in departere. Dupa 4 ore si 22 de km am ajuns acasa destul de obositi. Tura a fost foarte interesanta si inedita pentru toti patru dar se pare ca nu suntem facuti sa prestam sport in miezul noptii, departe de performantele din timpul zilei.

Se zice ca daca noul an m-a prins facand sport asa o sa o tin tot anul. Asta va doresc si voua, la multi ani!


Mai multe poze puteti vedea aici: Revelion in Heidelberg

Northface Ultra Challenge de ziua Romaniei

Strava e o tampenie de website/aplicatie care nu are nici o legatura cu sportul practicat cu cap dar ca orice chestie americana e facuta sa atraga publicul, drept urmare a prins destul de bine si continua sa atraga utilizatori. Eu personal folosesc Strava doar pentru challenge-uri si descoperit KOM-uri care sunt intradevar foarte motivante.

In orice caz eu, Mishu si Sebi ne cam plictiseam de cand a inceput iarna si am tot cautat pretexte sa ne intalnim cumva. S-au potrivit numai bine ziua Romaniei cu ziua mea in apropiere si cu Ultra North Face Challenge de pe Strava. Provocarea asta cerea sa alergam in weekendul respectiv 50 de km sau mai mult. Perfect ne-am zis...ne intalnim, alergam si bem! Uuhu!

Mishu a ales stralucita locatie - faimosul traseu de potecareala Felsenwanderweg din jurul localitatii Rodalben. Traseul in total are 45km cu multe suisuri si coborasuri si e absolut perfect pentru trailrunning.
Sambata dimineata ne-am cazat la hanul din sat, fetele au plecat cu aparatul foto de gat la potecareala si noi ne-am lansat in marea provocare. Nu am avut prea multe grade celsius la indemana dar dupa primii km ne-am incalzit din cauza catararilor. Poteca ne-a uimit din start, traseu super alergabil, super peisaje, pesteri, pereti de gresie, coloane, pini, incredibil de frumos. Din poveste in poveste, din piesaj in piesaj am iesit din traseu dupa aproape 4ore, 1100m urcati si 32km parcursi. A fost destul de greu pe final dar fiind atat de placut alaturi de golani parca nu a mai contat. Oricum 32km a fost cea mai lunga distanta pe care am strabatut-o vreodata si parca nu a fost chiar asa de rau cum ma asteptam.
Seara ne-am revigorat la targul de craciun din sat cu mancare foarte buna, vin fiert si povesti in jurul focului. After party-ul l-am gazduit in camera de hotel pana la epuizarea lazii de bere din dotare undeva dupa gongul de miezul noptii.

 

 

 

Prima zi am avut vreme foarte buna dar duminica cand am deschis geamul camerei de hotel nu mi-a venit sa cred...zapada de 20cm. Asta e, n-am putut decat sa mancam bine la micul dejun ca sa ne refacem puterile pentru ultimii 20km din traseu. Bineinteles ca am plecat mai greu, eram intepeniti ca niste mosi si frigul nu ne ajuta la nimic. Dar din nou traseul si peisajele ne-au ajutat sa ne trecem cu placere peste ultima etapa. In padure nici zapada nu a mai fost abundenta asa ca am putut sa terminam tura fara prea mari probleme: 20km, 900m urcati in 2 ore jumatate. Iar la final ne-am tras sufletul la o cabana de pe traseu unde am mancat cele mai bune ochiuri din viata mea.

 

 

  

Traseul a fost extraordinar de frumos, iar per total weekendul a fost de vis alaturi de golani. Ne-am distrat copios la alergare si am reusit sa parcurgem cu o oarecare usurinta cei 50km de pe Strava pentru mandria personala. Noi speram sa facem un obicei din tura asta si poate la anu' stragem mai multi romani pentru a sarbatorii 1 decembrie pe poteca. Ce ziceti diaspora? Diaspora Ultra Challenge

Toate pozele le puteti vedea aici: Trail Running Rodalben Felsenwanderweg 

Opinia lui Mishu e aici: Clipe libere in doi

Postez la final traseele din cele doua zile si va las sa urmariti si filmuletul de la tura, pe care probabil ca nu o sa il intelegeti dar noi ne-am distrat de minune:

Basso Gap 1985

M-am apucat prin septembrie sa imi reconstruiesc batrana cursiera din beci si incet incet am cazut intr-o noua patima, aceea a ultra aprecierii bicicletelor si pieselor vechi si cu stil. Colindand internetul in cautare de inspiratie si componente pentru noul proiect si tot felul de alte cursiere L'Eroica am dat peste multe lucruri interesante dar o anume cursiera mi-a atras atentia.

Basso Gap din 1985 - cadrul, stema, ghidonul si tija de sa sunt fabricatie Cinelli, grupset complet Shimano 600 (85'), genti Galli, saua San Marco Turbo iar anvelopele Michelin HiRoad, greutate 9.5kg. Proprietarul se lauda ca e ca noua si ca merge impecabil, cum poate o bicicleta care are 27 de ani (aceasi varsta cu mine) sa fie ca noua!?!... In poze arata extraordinar de bine, forma cadrului si detaliile m-au vrajit imediat. Nu cautam sa cumpar nici o cursiera, tocmai imi cumparasem una noua si aveam in beci una veche de care ma ocupam, dar... Dar cadrul era de 48cm (adica un fel de XS care in ziua de azi nu prea e de gasit) si asta m-a facut imediat sa mi-o inchipui pe prietena mea pe cursiera asta.

Am cercetat si rascercetat toate detaliile si pozele timp de 2 zile pana cand licitatia de pe eBay s-a apropiat de final. Am castigat cu usurinta licitatia pentru ca aproape nimeni nu s-a inghesuit sa cumpere un cadru atat de mic oricat de minunata ar fi bicicleta. Acum m-ai urma sa vad daca pozele sunt reale si bicicleta chiar este functionala asa cum vanzatorul sustinea.

Dupa 2 zile am primit pachetul si dupa ce am desfacut folia protectoare de pe cadru am avut un soc urias. Am fost la Eurobike de 2 ori, am fost la expozitii, am fost la curse, am vazut poate sute de cursiere dar nu am crezut niciodata ca o sa vad o asemenea ''piesa''. Exista o mica zgarietura superficiala pe bara orizontala a cadrului, putina vopsea tocita de la o fosta pompa si semne de uzura pe tija de sa...dar in rest e ca noua. Nu pot sa cred ca are 27 de ani si arata asa, nu pot sa inteleg ce a facut proprietarul cu ea sau cum a intretinut-o atat timp. Pun pariu ca dupa un an de zile cursiera mea cea noua o sa arate mai rau decat arata asta acum. Am curatat lantul si l-am lubrifiat si asta a fost tot ce am facut. Schimbatoarele, franele, rotile, toate functioneaza ca un ceas elvetian sau italian in cazul de fata. Gasesc incredibil fenomenul si nu pot sa imi dau niste explicatii reale.

Oricum ar functiona cel mai mult m-a impresionat calitatea pieselor si detaliile de pe cadru sau de pe restul componentelor. Gravuri, rotunjiri, forme estetice adaugate doar de dragul aspectului si neavand nimic de a face cu performantele cursierei. Toate astea sunt elemente care ma fac sa cred ca acum 27 de ani se punea mult mai mult suflet in conceptia bicicletelor. Din pacate astfel de biciclete care arata superb si tin o viata intreaga nu se mai fabrica in zilele noastre...trist, nu?!

Va invit sa cercetati cu incredere si celalalte poze, sunt convins ca o sa observati despre ce vorbesc : Basso Gap 1985 

Canyon Ultimate Al 9.0 SL 2013

Multa vreme am visat la o cursiera si dupa multe lupte, cautari, razgandiri si din nou cautari am reusit sa imi cumpar una. Recunosc ca pana sa ma mut in Germania cursiera nu prea a fost o necesitate sau ceva ce eram convins ca vreau, am un mtb si pot oricand sa merg pe sosea cu el. A fost nevoie de un amestec de motive sa ma faca sa ma gandesc serios la o astfel de investitie. Cel mai important motiv ar fi triatlonul, unde nu prea am ce cauta cu un mtb (am un plan si un vis despre care o sa vorbim intr-un alt blog). Alt motiv ar fi calitatea infrastructurii din Germania care aproape ca te obliga sa apelezi la o cursiera, nu ca potential pentru mtb nu ar fi dar aici pot sa fac de exemplu o tura de 200km fara sa intru deloc pe sosele printre masini. Dar cel mai important factor trebuie sa fi fost cursiera din anii 80 pe care am cumparat-o pe mai nimic de la un coleg. Din cauza ei m-am indragostit de sosea, de viteza, de pozitie, de rotile subtiri si de usurinta cu care inaintezi (fata de mtb).
M-am socotit si gandit mult, am citit si am rascolit tot internetul pana m-am decis ce sa cumpar. Nu am vrut compromisuri si am cautat ceva care sa fie exact pe gustul meu. M-am uitat la multe firme, am mers la Eurobike, m-am urcat pe ele, le-am atins si m-am decis:

 

Canyon Ultimate AL 9.0 SL 2013

Cadru: Canyon F8 Technology
Furca: Canyon One One Four SLX
Cuveta: Acros Ai-70 Fiber
Grupset: SRAM Force (SL)
Roti: Mavis Ksyrium Elite
Pinioane: SRAM PG 1070 (11-25)
Foi:  SRAM Force (53/39)
Pipa si ghidon: Ritchey WCS
Tija de sa: Canyon VCLS Post
Sa: Selle Italia X1
Pedale: Shimano PD-A520
Cauciucuri: Mavic Yksion Pro

Greutatea total este de 7,55kg, cadrul 1220g iar impreuna cu furca si tija undeva sub 1700g.

Asa... si acum sa va explic de ce am ales-o tocmai pe asta. In primul rand de ce Canyon - brandul asta e mai mic el asa, are ceva istorie in spate dar nu e foarte popular ca multe altele. Baietii sunt de mult in marile tururi alaturi de Lotto Belisol sau Katusha si sponsorizeaza si echipe de mtb, sunt din Germania si afacerea e oarecum ''mica''. I-am ales pe ei in primul rand pentru ca pun componente pe cadrele lor care sunt exact pe gustul meu. Initial m-am gandit sa imi fac cursiera pe bucati si daca as fi ales sa fac asta iesea exact aceasi bicicleta (doar ca mult mai scumpa). O alta chestie care im place la Canyon sunt preturile imbatabile pe care le au si motivul e foarte simplu: nu folosesc distribuitori. Au o fabrica, un showroom si un website - comanzi si iti vine acasa fara ca alti terti sa isi aplice adaosurile. Eu am rascolit tot website-ul, i-am luat la intrebari la Eurobike si m-am dus si la showroom-ul lor din Koblenz. Acolo m-au masurat, am testat mai multe modele si marimi, am ales, am accesoriat, am probat papuci, etc. Plata am facut-o ulterior pe internet... si dupa vreo saptamana am gasit o cutie mare in fata apartamentului.
Alegerea modelului in schimb a fost mai grea. Nu am vrut cadru de carbon pentru ca as fi vrut sa fie de calitate iar un carbon de calitate costa, asa ca in loc sa iau un carbon mediocru am ales cel mai bun cadru de aluminiu de pe piata. Ultimate AL este considerat de multi critici cel mai avansat cadru de aluminiu din ultimii 3 ani, e usor, stabil si foarte confortabil. Confortul e in mare masura datorat tijei de sa care este mandria inginerilor de la Canyon. Este din carbon si forma ei o face sa flexeze foarte usor si sa absoarba din socuri.
Grupsetul am vrut neaparat sa fie Sram doar pentru ca nu gasesc ergonomic modul in care schimb vitezele pe un Compagnolo (ma enerveza butonul de coborat viteze, il gasesc foarte prost pozitionat) sau un Shimano (nu imi place rotobascularea manetei in timpul franarii, plus ca nu imi place cum arata, e oribil). Iar de Force m-am indragostit la prima vedere, evident din cauza aspectului.
Rotile Mavic Ksyrium Elite am auzit ca sunt usoare si rezistente iar pretul lor este foarte mic comparativ cu viata lunga si calitatea pe care o arata - asta am citit undeva, ramane de vazut daca suporta un gras ca mine.
Un alt aspect pe care l-am studiat mai in amanunt a fost raportul de viteze. Am ales sa iau rapoarte clasice 52/39 cu 11/25 (astea reprezentand numarul de dinti de la foi si respectiv pinioane) pentru ca intentionez sa folosesc cursiera mai mult in mod contra-timp, tot din cauza triatlonului. Nu stiu daca a fost o alegere inspirata dar o sa vedem la vara cand o duc sa vada Alpii. Plus ca eu oricum tind sa mestec o viteza mai mare in detrimentul cadentei, lucru care nu e prea bun dar noh...

Asta e modelul din 2012, dar ca sa va faceti o idee merge, mari diferente la cadru nu prea sunt:



Consider ca am platit un pret rezonabil avand in vedere echiparea, nu o sa va zic care e pretul pentru ca daca imi citeste mama blogul o sa lesine, deci ciocu' mic si jos de glezne! ;) In orice caz a tinut loc de cadou de ziua mea, Mos Nicolae, Craciun, iepuras, zi de nastere, tot.
In rest: i-am pus o pompa si un bidon si am iesit la plimbare. Iar senzatia a fost de nepretuit: ca vantul si ca gandul, ca fulgerul din cer, ca pastravul in aval... si dupa ce m-am trezit din vis tot a mea era cursiera :)) . Totusi un pic am impresia ca am exagerat sau nivelul meu este mult mai mic decat al bicicletei. Am impresia ca am o ustensila prea precisa si prea fina pentru un badaran ca mine si in mare parte cred ca grupsetul e devina. E atat de precis si promt incat ma sperie cateodata.

Circumstantele au facut ca la doar cateva zile dupa ce am primit cursiera sa se desfasoare pe Strava  un challenge care presupunea parcurgerea a 79 de mile / 127 km intr-o singura tura. Nici nu se putea sa gasesc un prilej mai potrivit pentru un test drive. 

Mi-am incropit un traseu prin niste locuri foarte frumoase si pe 17 noiembrie am tras o mega tura de 172km cum n-au mai vazut picioarele mele. A fost genial! Frig, ud si singur de dimineata - frig, frumos si tot singur mai pe dupamasa. Am urcat si ceva dealuri insumand vreo 2500m si dupa 7 ore si jumatate am ajuns acasa infometat ca un salbatic.

Acum cam un an m-a intrebat un prieten daca cred ca e o idee buna sa imi iau o cursiera, ''nu iti e frica ca nu o sa iti mai placa cu mtb dupaia ?!''. Eu cred ca fiecare are un farmec si o spectaculozitate aparte, cursiera e facuta pentru viteza si sosele iar cu mtb o sa ma murdaresc pe cele mai colturoase dealuri posibile. Probabil ca de acum fiecare bicicleta o sa aiba menirea ei clar definita, fara compromisuri.
Asadar sunt foarte mandru de alegere, de calitate si de cum se comporta pe sosea. Mai ramane sa merg la un bike-fit (am un showroom Specialized cu BG-Fit in apropiere) si sa ma adaptez putin la pozitie si noile comenzi. In rest, sa curga miile de kilometri in 2013!

P.S.: Daca esti prieten cu mine pe facebook, poti urmarii aventurile cursierei mele aici: Facebook album

Cateva poze din tura cu pricina si la final traseul:

Nu am menajat-o deloc, a muscat offroad-ul din prima tura

Magstadt Cyclocross

 

A doua zi dupa crosul cu obstacole - X-Cross, a avut loc o cursa de cyclocross, pe aproape acelasi traseu. La cursa puteam sa particip si eu cu mtb-ul la amatori dar am preferat sa nu ma noroiesc si sa merg doar sa fac poze la categoria Elite.
De dimineata au avut loc mai multe curse de amatori, fete, juniori, etc si cu ajutorul ploii traseul a fost macelarit complet, conditii perfecte pentru cyclocross. La fata locului s-au strans foarte multi spectatori, nesfiindu-se sa se noroioasca pana peste glezne in padure pentru a urmarii cursa de aproape. Pareau toti sa stie ce urmeaza si mare dreptate aveau - cursa a fost isterica, incitanta si murdara. N-am asistat niciodata la asa ceva si mare mi-a fost entuziasmul. Noroi, noroi, catarare, noroi, catarare, cam asa am vazut eu de pe margine cursa. Foarte dificil, multe cazaturi si depasiri periculoase, nu stiu cum isi tineau baietii echilibrul pe unele sectiuni.
E mult mai interesant decat credeam, e un sport aparte. Tare mi-ar place sa incerc si eu asa ceva.


Mai multe poze gasiti bineinteles aici: Magstadt Cyclocross

In timpul cursei firma Lightweight a filmat un promo pentru rotile lor de cyclocross, Fernweg. Genial filmuletul, exprima foarte bine si atmosfera cursei:

 

X-Cross Magstadt

In vara am participat la Cupa Schönbuch - mai multe crosuri de 10km care sunt organizate in satele din preajma celui in care locuiesc si eu. Exista un campionat de acelasi fel, doar ca pe perioada iernii, pe care intentionez sa il bifez complet. Prima cursa din Winterlauf Serie a fost la Magstadt. Dar nu e doar un cross de 10km obisnuit ci e mai mult o cursa cu obstacole, de acolo si denumirea de ''X-Cross''. Pe situl organizatorilor erau cateva poze cu acele obstacole dar la prima vedere pareau doar asa... de forma. Cinci baloti peste care trebuia sa sarim, niste butoaie de bere sa ne incurce la start, un canal cu apa si 3 busteni de ocolit. Nu prea complicat dar la fata locului traseul se arata cu totul altfel, obstacole au fost mult mai multe.
Am avut de parcurs o bucla mica si una mare totalizand cam 9km cu vreo 200m de urcat. Bucla mica a fost plina de spectatori si obstacolele au fost un deliciu si pentru ei si pentru noi. Bucla mare a fost mai dificila, mult noroi pe single trailuri, obstacole de sarit, scari de alergat, contrapante si chiar si rampe de mtb.
Eu personal m-am distrat de minune, traseul si obstacolele au fost foarte bine construite si pozitionate si atmosfera extrem de placuta. Ma trezeam razand ca tampitul de unul singur cand vedeam ce ma asteapta in fata. Multa lume, multi spectatori si mult noroi, o sambata perfecta.
Am terminat pe un loc respectabil, 60 parca si 12 la categoria mea de varsta. Am depasit-o dupa primii 2km si pe Dora, eterna mea adversara de 58 de ani din cursele din vara, ceea ce e bine :)).

Mai multe poze: X-Cross Magstadt
Traseul pe Strava: X-Cross Run

 

 

Transpfälzerwald cu abandon

In vara a trebuit sa refuz propunerea lui Mishu de a traversa pe mtb padurea Pfälz (lipsa de timp si mai ales de bani) dar cand s-a decis sa mai facem o traversare in toamna am fost cu totul de acord. Planul parea foarte bine pus la punct. Traseul superb - compus din multe trailuri si forestiere care valuresc prin Pfälzwald de la Bad Dürkheim in nordul masivului si pana jos de tot in Franta la Wiessembourg. Lungimea ar fi de 90 de km si cam 3000m de urcusuri, noi ne-am gandit sa impartim traseul in 2 zile astfel incat sa menajam si fetele pe atatea dealuri. Cazare la o cabana la jumatatea drumului, transport pregatit cu trenul inapoi la masina, toate detaliile au fost bine stabilite. L-am luat pe Sebi si bicicletele si am pornit spre Pfälz.
Am ratat sau mai degraba am subestimat cel mai important aspect cand vine vorba de ture lungi, starea vremii. Cu 2-3 zile inainte ne tot amenintau la radio ca vin frigurile si zapezile dar cine naiba a avut urechi sa auda. Pfff, zapada in octombrie la nemti... pai anul trecut nici in ianuarie nu am avut zapada. Mergem!
Am mers, numai ca la fata locului nu mai era funny, ningea destul de hotarat si era al naibii de frig. Initial am crezut ca o sa ne linistim si o sa ne retragem direct la cabana de la mijlocul traseului si eventual sa mai incercam a doua zi o tura mai scurta, dar familia Sirbu era pregatita, echipata si dornica de aventura. Mergem, ce puii mei!
Initial a fost fain, foarte fain, era un pic ud pe jos dar nimic spectaculos, traseul a fost extraordinar de frumos si parca parea sa ne invite sa continuam. Curand am inceput sa urcam si odata cu cresterea in altitudine a fost tot mai frig si tot mai multa zapada. Pe urcusuri ne incalzeam dar in pauze ne cam lua frigul, in special la maini. Curand zapada a crescut considerabil si nu am mai putut merge la deal pe bike-uri, a trebuit sa impingem la ele. In unele momente imi aminteam de Medias, doar ca zapada e mai usoara decat noroiul.
Ne-am dat seama ca am exagerat cand am ajuns pe unul dintre varfuri, doar gerul, vantul si zapada de 30cm erau prin preajma. Anastasia a alunecat si si-a rupt un dinte, asa ca ne-am acceptat cu totii soarta si ne-am indreptat spre prima localitate de la marginea padurii. Coborarea a fost ingrozitoare, nu am inghetat asa tare in viata mea. A durat o vesnicie pana am ajuns jos si a fost cumplit, de cateva ori a trebuit pur si simplu sa ma opresc si sa ma dau jos de pe bicicleta pentru ca nu mai eram in stare sa strang maneta de frana. Mult mai confortabil a fost sa alerg pe langa bike. Inca si acum ma intreb cum de au rezistat fetele pe acea coborare, manusile mele erau ude si degetele si de la maini si de la picioare nu le mai simteam de cateva ore bune.
Am ajuns cu greu intr-o localitate si am intrat in primul local, murdari, uzi si tremurand ca niste lalele. Mi-au trebuit cateva ore bune si ceva Jägermeister ca sa imi revin.
A fost frumos dar a fost cumplit. Asta inseamna sa subestimezi vremea, lectie invatata! Dar cu siguranta o sa revenim la primavara, traseul are un potential urias si zona mi-a placut foarte mult.

Mai multe poze: Trans Pfälzwald Winter
Traseul GPS: TransPfälzerwald "Armbanduhr"

Si parerea lui Mishu: Pfälzerwald MTB snow session

Group Trailrunning

Diaspora strange randurile! Viata departe de casa nu e usoara, asta va asigur. Initial e bine, dupa care parca nu mai e chiar asa bine, dupa care totusi e bine dar lipseste una alta si tot asa. Unul din lucrurile care ma ajuta pe mine in momentele alea de cumpana sunt iesirile cu romanii. Nu vreau sa ma intelegeti gresit, romanii pot fi cei mai mizerabili oameni pe care ii intalnesti in Europa, sau oriunde altundeva unde pot ajunge, dar in acelasi timp pot fi o alinare placuta. Mie nu imi place sa cred in tampeniile de genul asta asa ca apreciez persoana in sine orice culoare sau natie ar avea.
Ce vreau sa zic e ca il am pe Mishu aproape in Heidelberg si pe Sebi care e proaspat venit, la o aruncatura de bat, in Augsburg, si gasca asta ma face sa ma simt acasa de fiecare data cand ne reunim.
Cu ocazia unui balci sau berar sau oktoberfest, tinut in Stuttgart (Wassenfest), i-am sumonat pe toti la mine ca sa bem, sa ne radem si nu in ultimul rand sa alergam impreuna. Lucru inedit pentru mine, nu am alergat niciodata in grup. Am mai alergat eu cu unu sau cu altul ocazional dar in grup mai mare, cu fete cu tot, e cu totul altfel. Si sa fiu al naibii daca nu a fost fain!
Des, antrenamentele mele constau in epuizari mai mult sau mai putin maxime, solitare si cateodata chiar sacaitoare. Deseori uit defapt care e farmecul si care e treaba, de ce imi place trailrunningul, iar tura asta mi-a reamintit. Trailrunningul il consider mult peste alergatul clasic de asflat sau de plat - e genial, e ud, e inclinat, e verde, e moale, e tot ce imi doresc sambata dimineata cand sunt indopat de nervi dupa o saptamana de munca. Dar se pare ca trailrunningul in grup e si mai reusit, e vorba de natura, de prieteni, de o poza pe drum, de o gluma pe catarare, o groaza de momente de nepretuit pe care singur rar le intalnesc.
Tura noastra a fost faina, scurta sau lunga, grea sau usoara, fiecare dupa puterile lui - am alergat-o impreuna si asta a fost tot ce a contat. A, nu, a fost doar prima tura de genul asta... si asta a contat! Mersi de tura, stiti voi care...

 
Mai multe poze: Group Trailrunning Schönbuch

Parerea lui Mishu: Bere si trail running in Schönbuch