Bai m-a luat flama rau de tot
cu triatlonul asta, sunt foarte pornit si determinat sa duc la capat
nebunia asta. Si cea mai buna chestie pe care am facut-o in directia
asta a fost sa intru intr-un club de triatlon. Fenomenal de multe
lucruri am de castigat de pe urma aceastui club, nici nu mi-as fi
inchipuit ca e atat de fain.
Anul trecut in noiembrie am
vazut din intamplare la bazin o casca de inot pe care scria ceva de
un club de triatlon din satul vecin. Am ajuns acasa si i-am gasit pe
internet, mi-au placut, i-am contactat iar dupa o saptamana ma
prezentam intr-o germana proasta la unul din antrenamentele lor de
alergare, intr-un vestiar din Ehningen. Este un club mic dar foarte
interesant, defapt sunt niste prieteni iar clubul pe hartie abia in
anul asta a fost infiintat, Ausdauer Sport Verein (ASV) Ehningen.
 |
| ASV Ehningen in Tenerife |
Compozitia si proiectele sunt
aspectele care m-au atras cel mai mult la ei. Cand esti incepator ca
mine ai nevoie de cat mai multe informatii si sfaturi de la cineva cu
experienta. Oricat as cauta si citi pe net, niciodata nu o sa se
compare cu sfat concret la fata locului. Clubul este infiintat si
condus de Nico care vine din ciclismul profesionist, mai este Klaus
care alearga maratoane sub 3 ore, Gabi care alearga si ea foarte
bine si tine cursurile de stabilizare fizica, Astrid care este o
inotatoare si o antrenoare fenomenala, Anita cu care am facut cele
mai cumplite stretching-uri din viata mea, Michael antrenor de
fotbal, Kristina, etc... Asta e nucleul clubului si imi place ca
fiecare e diferit fata de ceilalati, de la fiecare ai de invatat
altceva. Cu totii sprijina proiectul lui Nico: ''In 6 Monaten zum Triathlon-Finisher'', aici e partea faina :)
Proiectul isi propune in
fiecare an sa antreneze un grup de incepatori si sa ii indrume pana
la terminarea primului triatlon din viata lor. In fiecare toamna se
aleg 10-12 persoane care intra in proiect (conditia e sa nu fi
terminat niciodata un triatlon) urmand ca pentru urmatoarele 6 luni
sa se antreneze cot la cot cu clubul, pana la marea cursa din vara.
Participantii beneficiaza de o multime de lucruri, pe langa
experienta clubului: cantonamente in Mallorca sau Tenerife in
fiecare inceput de an,
echipament si reduceri de la club, asistenta tehnica de la Nico,
masuratori cardiace si respiratorii la inceput de sezon, plan de
antrenamente, intrare gratuita la bazin si nu in ultimul rand un
suport moral gigantic din partea celorlalti din echipa. Totul se
termina apoteotic cu un triatlon dupa cele 6 luni si o petrecere
faina.
Asta da proiect si dedicare!
Nico si prietenii lui isi consuma mult timp pentru reusita acestui
proiect si pentru ce? Doar pentru a promova triatlonul! Chapeau
prieteni! Multi dintre cei care termina
proiectul intra in club ulterior si in felul aceasta se strang tot
mai multi oameni de la an la an. Proiectul este la a 3-a editie si
din nefericire eu am ratat preselectia din toamna, dar m-am inscris
direct in club si m-am antrenat alaturi de incepatori.
Unul dintre motivele pentru
care am cautat initial un club este licenta, triatloanele care sunt
organizate sub egida federatiei germane de triatlon (si aici intra
cam toate) necesita o licenta la participare. Pot sa cumpar o licenta
de o zi dar costurile sunt prea mari. Licenta nu e doar o bucata de
plastic pe care scrie numele meu: acum sunt inregistrat la federatie
si pot sa strang puncte pentru diverse calificari (olimpiade,
campionate nationale, ma rog... nu e cazul meu), am si o asigurare
medicala care intra in vigoare in caz ca patesc ceva la antrenamente
sau competitii (asta gasesc foarte important pentru ca asigurarea
medicala normal nu iti plateste nimic daca tu ti-ai pus singur in
pericol sanatatea, de genul: hai sa facem un Ironman!).
Ca sa nu mai zic ca m-am facut deacord cu legile anti-dopping si
oricand si in orice moment pot sa vina sa ma verifice.
La club imi place, atmosfera e
foarte placuta si sunt o gasca de oamneni faini. Avem macar cate un
antrenament pe saptamana din fiecare sport, ture lungi si placute,
antrenamente specifice, contratimpuri, iesiri la bere, concursuri,
cam tot ce mi-am inchipuit eu in visele mele… Din pacate am ratat
cantonamentul lor din Tenerife de anul asta si tare mi-a parut rau
dar am prins o mica escapada de 3 zile la Kraichgau.
Aici se organizeaza peste trei
saptamani Challenge Kraichgau, care este si campionatul german de
half-ironman, o cursa renumita cu participanti de talie mondiala.
Sunt inscris si eu la proba olimpica si am venit aici ca sa tragem
niste antrenamente mai zdravene dar si sa ne obisnuim cu traseul.
Vineri dupa munca ne-am intalnit cu totii la Ubstadt-Weiher, unde
ne-am cazat rapid si am iesit la o alergare de vreo 10km in jurul
lacului Hardtsee. Eu inca mai am dureri la genunchi si nu stiam daca
pot face fata la o astfel de alergare, dar m-am tinut dupa ei pana la
final si nu a fost chiar o tragedie. O sa incep curand niste sedinte
de fizioterapie si sper ca lucrurile sa se indrepte.
Dupa tura de alergare ma
gandeam ca ne bagam la dus si gata, mergem la bere sau ceva (cam asta
e programul meu de obicei) dar a urmat o sedinta de
Stabilization-Training cu Anita. Un fel de stretching/pillates de
vreo 30 de minute care creste flexibilitatea si intareste core-ul. Va
jur ca ceva atat de greu nu am facut niciodata pe o saltea, la soare.
Stiu ca am problem cu flexibilitatea dar ce miscari si pozitii ne-a
pus Anita sa facem au scos complet untul din mine. Intr-un
final am ajuns sa mancam niste fripturi si sa bem niste bere. Seara
la 11 am adormit ca un prunc, cat ai zice peste… si era doar prima
zi!
A doua zi a fost si mai in
forta, mic dejun copios si alergare de 5km pe langa lac, o mica pauza
de o cafea dupa care ne-a intalnit cu organizatorul triatlonului cu
care am facut traseul de ciclism de la proba de half-ironman. Am
facut 97km cu 1200hm, niste peisaje fantastice si dealuri cat pentru
doua vieti. M-am prostit prea mult in timpul turei si pe final am
ramas fara puteri la coada plutonului, ne-a prins si ploaia si am
ajuns istoviti inapoi la hotel. Din nou ma gandeam ca ziua s-a
terminat, FALS! A urmat open water swimming. Au fost acolo si niste
baieti cu costume de neopren pe care le-am putut proba. A fost prima
oara pentru mine, inot in lac si cu costum de neopren, inca o
experienta interesanta. Costumul te ajuta foarte mult sa inoti si sa
rezisti la temperaturi scazute ale apei (lacul avea 16 grade).
Jumatate de ora ne-a chinuit Astrid cu tot felul de exercitii:
orientare in apa, inot in pluton, start la gramada, etc. Si cand sa
zici gata, inca jumate de ora de Stabi-Training cu Anita. Friptura,
bere si somn in 3 secunde, mai ceva ca ieri!
Duminica am avut noroc
(eu)/ghinion (restul) cu vremea, a plouat cam incontinuu si nu am
putut sa iesim pe sosea, vroiam sa mai facem vreo 50-60km. Am
luat doar micul dejun si am alergat din nou 5km in jurul lacului.
Dupa o pauza de cafea ne-am decis sa mergem totusi la bazinul de inot
din Karlsruhe unde am mai bagat vreo 2km de antrenamente istovitoare
cu Astrid.
Cateodata e foarte bun un calup
asa mare de antrenamente, am observant ca daca am o baza bine pusa la
punct in prealabil, un calup din acesta aduce un boost mare de
fitness. Dupa acest mic cantonament m-am simtit mult mai in forma si
cred ca sunt aproape pregatit pentru Challenge Kraichgau! Cat despre
club, va mai povestesc eu…
.jpg)
