Dagersheim Waldlauf - Schönbuch Cup

Dagersheim Waldlauf - o noua etapa din Cupa Schönbuch, ultima proba de rezistanta inaintea Duatlonului de la Brasov, la care sunt foarte bucuros sa va anunt ca intentionez sa particip anul acesta.

Etapa a 5-a din cupa s-a desfasurat in Dagersheim, un sat din apropiere, cu aceasi 10 km de alergat dar de data asta pe un traseu plat trasat prin padurea de la marginea satului. La start au venit parca mai putini participanti ca de obicei, doar 380, dar eu aveam cursa mea in cap, cu mine insumi. Nu vroiam sa ma accidentez in nici un fel cu o saptamana inainte de duatlon dar in acelasi timp din cauza profilului etapei aveam ocazia sa imi dobor recordul de timp pentru 10km.
La start am plecat ca de obicei de pe la mijlocul plutonului iar in primul kilometru nu prea am putut avansa din cauza drumului ingust din padure. Dupa chiar primul minut mi-am amintit de Dora, oare ea nu participa azi, ar fi tare fain sa ma mai intrec cu batrana alergatoare. Nu am apucat sa-mi termin ideea in gand ca am si zarit-o pe Dora la cateva persoane in fata mea, de data asta nu ma mai invinge. Am depasit-o hotarat si nici ca am mai vazut-o pana la final, mi-am invins intr-un final etalonul :).
La cursa a participat si Liviu asa ca dupa ce l-am ajuns din urma am mers in spatele lui pentru tot restul cursei, iar el la randul lui i-a tinut urma unui tip inalt si cu pasul mare. Ritmul a fost unul bun si constant, doar in ultimii 2 km ''prajina'' din fata a marit pasul si am ramas putin in urma. M-am simtit destul de bine si in largul meu cu toate ca ritmul a fost impus aproape toata cursa. Am reusit sa revin in urma lor in ultima tura de stadion inainte de finish si din virtutea vitezei i-am depasit pe amandoi in ultima secunda. Am terminat pe locul 103 la general si 21 la categorie cu timpul: 43:51.
Am reusit sa imi imbunatatesc recordul fara sa ma accidentez in vreun fel, a fost o cursa faina si m-am convins cu ocazia asta ca sunt pregatit pentru weekendul urmator ;)

Mai multe poze puteti vedea aici: Dagersheim Waldlauf 10K - Schönbuch Cup

P.S.: Ultima etapa din cupa Schönbuch am ratat-o din pacate pentru ca aveam alte planuri dar mi-ar fi placut tare mult sa particip. Se numeste ''alergare la lumina lunii'' si startul a fost seara tarziu. Poate la anul sa prind toate etapele...

Ca de moarte fugeam aici :))

Eurobike 2012

Daca anul trecut am fost in fuga pe la Eurobike, anul acesta am rezervat ziua pentru o vizita completa, ca lumea. Am avut si cateva teluri mai serioase anul asta, pe langa sa fac poze si sa vad ''noutatile''.

Curand intentionez sa reconstruiesc un singlespeed/fixed gear dintr-o cursiera veche, asa ca una dintre tintele mele a fost sa imi gasesc piesele potrivite si sa discut cu cateva firme din domeniu: Miche, Brooks, Tekro. Am gasit la expozitie aproape tot ce mi-am dorit dar tot mi-au trebuit destul de multe sapaturi pe internet ca sa decid lineup-ul final. In domeniul asta piesele sunt destul de rare si am avut ocazia sa vad live cum arata unele dintre ele inainte sa le cumpar, aspect foarte important, cred eu.

 
O alta doleanta de a mea a fost sa ajung la standul celor de la Canyon si sa inspectez in amanunt un model de cursiera pe care ei l-au scos pentru 2013. Urmeaza curand sa imi cumpar o cursiera si dupa mai multe cercetari m-am oprit asupra unui model anume de la firma nemteasca, dar pentru mine e foarte important cum arata fizic. Din pacate modelul cautat nu era expus la standul Canyon, asa ca am cautat si solutii de back up de pe la alte firme: Focus, Simplon, Isaac, etc.

Eurobike-ul de anul asta a fost la fel de inghesuit ca anul trecut, la fel de colorat si un pic mai productiv pentru mine in mod special. Va invit sa vedeti si restul pozelor pe care am reusit sa le fac: Eurobike 2012.

Tirol, Stelvio, vacanta in Alpi...

Alpi - Tirol, pai eu visez la o vacanta in locurile astea de cand am vazut prima vedere postala din muntii Austriei, cum era sa refuz propunerea lui Mishu de a merge o saptamana cu el la drumetie si mountainbike in inima Tirolului. O oferta pe care nu o puteam refuza sub nici o forma.
''Zis si facut'' cum e vorba pe la noi, am burdusit masina cu bike-uri si haine si am plecat la drum. Drumul nu prea lung, cu cateva pauze de rutina si cateva poze cu inaltul Zugspitze, am ajuns in doar cateva ore in Sankt Leonhard, pe valea Pitztal-ului, la pensiunea Schranz. Cazarea a fost foarte ieftina, cu mic dejun, cu terasa unde ne-am porcit la bere in fiecare seara, cu cablu tv sa putem incuraja romanii de la olimpiada, cu liniste si armonie, totul foarte in regula.
Am ajuns pe la pranz si nu am vrut sa pierdem ziua asa ca am pornit la o tura rapida de trekking pe un traseu care pleaca din apropierea pensiunii si urca pe versantul vestic al vaii. Am urcat ce am urcat, destul de hotarat, pana am dat de o cabana mica si draguta unde evident ne-am potolit setea cu cateva beri si am admirat crestele din preajma. Am mai urcat nitel spre niste piscuri mai inalte dar nu am putut ajunge pe nici unul deoarece se insera curand si avem ceva drum de batut pana jos in vale. Am reusit sa facem niste poze faine si sa vedem macar in departare ce potential avem la dispozitie pentru zilele ce urmau.

A doua zi am pornit de dimineata cu masina pana in capatul vaii de unde am luat-o la pas spre cabana  Braunschweiger Hütte, aparent pe un traseu vestit in zona. Nu ne-am grabit, am mers batraneste cu multe pauze de poze pentru ca peisajele au fost spectaculoase. Nici traseul nu s-a lasat mai prejos, am avut de urcat cam 1000 de metri si pe alocuri au fost zone abrupte rau, cabluri, etc. Sectiunile astea mie imi trezesc frica de inaltime cu care se pare ca inca ma mai confrunt. Lui Mishu nu i-am mai zis nimic dar pe ultimul kilometru pana la cabana am calcat-o si l-am lasat in urma doar pentru ca nu puteam sa ma opresc sa ma uit in jos, trebuia sa ma concentrez doar la ce e in sus. Trebuie sa ma arunc cu parasuta sau cu coarda, orice numai sa scap de frica asta stupida de inaltimi mari.
Am ajuns la vestita cabana aflata la 2758 de metrii, chiar la marginea ghetarului Pitztal. E prima oara cand vad un ghetar si dupa o mica verificare a hartii de la holul cabanei mi-am dat seama ce imensitate alba aveam in fata noastra. Defapt de aici de la cabana incep traseele adevarate care duc pe aproximativ 10 varfuri de peste 3000 de metri dintre care cel mai mare si mai indepartat e Wildspitze 3774m, cam la 6-7 ore de mers pe ghetar.
Dupa vreo 2 beri si ceva mancare la cabana ne-am hotarat sa coboram pe ghetar, sa-l traversam si revenim undeva mai jos in drumul pe care urcasem. Cei de la cabana ne-au spus ca ar fi mai bine sa coboram pe unde am venit dar totusi am continuat spre ghetar si ne-am descurcat fara nici o problema. Initial am coborat intr-o vale seaca si fierbinte, o zona greu de traversat din cauza bolovanilor mari si rosii care erau peste tot. Pe ghetar a fost foarte interesant, la 1-2 metri de gheata temperatura scade brusc, suprafata e rugoasa si uda si sunt tot felul de gauri si crevase de un turcoaz turbat. Am traversat ghetarul pe partea cealalta si am coborat spre capatul lui pentru a iesi din nou in poteca noastra, spre capat a fost multa apa si foarte frig dar odata ajunsi pe pamant totul a revenit la normal. Ziua a fost un succes, o experienta interesanta pe ghetar, bere buna la cabana si seara multe povesti cu Mishu.

Ziua a 3-a am asteptat-o cu mare interes, probabil pentru ca a fost ideea mea. Acasa m-am uitat pe harta si am vazut ca putem ajunge usor din Pitztal pana in Italia, in sudul Tirolului si sa incercam una dintre vestitele catarari de sosea din Giro d'Italia. Si cea mai vestita este fara doar si poate Passo dello Stelvio, etapa regina a turului Italiei. Cea mai spectaculoasa urcare a pasului este pe partea nordica, de la Prato pana sus sunt 25 de km, se urca 1808 metri cu o panta medie de 7.4% si se ajunge la 2758m altitudine. Ce sa mai... cine nu a auzit de Stelvio inseamna ca a urcat Transfagarasanul de prea putine ori!
Noua ne-a luat cam 2 ore sa trecem Alpii pe partea cealalta, in Italia, dar aici vremea era mediteraneana (in Pitztal ploua), soare, cald, perfect pentru o catarare epica. Am plecat din Prato echipati light, doar o geaca pentru coborare, niste apa si ceva batoane de rontzait. Doar primii 2-3 km sunt pregatitori ca sa zic asa, dupa aceea panta se mareste si ramane constanta pana in ultimii 3 km unde e de-a dreptul abrupta. Drumul a fost plin de ciclisti, plin ochi, fiecare 1-2 minute trecea cate unu, ba la deal, ba la vale. Noi am pornit usurel dar dupa primii kilometri Mishu a ramas in urma asa ca am decis sa merg de capul meu si sa il astept ocazional pentru ca fiecare sa mearga in ritmul lui. Mie personal per total mi s-a parut o catarare usoara, nu m-am agitat mai deloc, am mers doar in ritmul meu si probabil ca din cauza pauzelor de asteptare nu am facut prea mari pagube picioarelor. In ultimii 6-7 km am mers mai hotarat pentru ca ma cam racisem si tot zaream varful ala ameninntator care ma intriga sa ajung cat mai repede.
Peisajul este demential, drumul e ingust si asfaltul bun, traficul acceptabil, iar sus ... sus e nebunie, un podium vechi din turul Italiei dedicat lui Coppi, chioscuri cu tot ce vrei in materie de echipamente de ciclism si tampenii turistice si cele mai bune sandwich-uri cu würsti si varza murata. Desi sunt mare fan al Transfagarasanului, imi pare rau sa o spun dar Stelvio e mult mai spectaculos, contrar spuselor celor de la TopGear...
Coborarea a fost cam rece in special sus la altitudine dar am mers prudenti si a fost totul in regula. Jos in Prato ne-am felicitat reciproc cu pizza de la mama ei, birra e cappuccino. Traiasca Italia!

O alta zi, o alta aventura. De data asta vroiam sa facem ceva mtb adevarat daca tot eram incinsi dupa ziua din Italia. Am ales un traseu care parcurge toata valea Pitztal de sus in jos, are 42 de km si pleace din Mittelberg de la altitudinea de 1740m si coboara in Arzl la 883m de unde urma sa ne intoarcem cu bus-ul la pensiune. Vremea a tinut cu noi si in ziua respectiva, asa cum a facut-o toata vacanta nostra, dar dimineata aceea pe coborare tot a fost nevoie de o bluza sau de o vesta anti vant. Apropo de vreme, eu am avut probleme destul de serioase in vacanta asta cu buzele, din cauza soarelui, lucru cu care nu prea ma pot obisnuii pentru ca la noi langa Stuttgart a plouat cam toata vara.
Traseul a fost super fain, o coborare lenta si continua pe single trailuri, cand pe stanga - cand pe dreapta vaii. Peisajele sunt greu de descris, sunt asa cum eu numai in cataloagele de la Cube Bikes am mai vazut. Pe traseu am avut parte si de zone tehnice, coborari rapide dar si ceva catarari, in special pe final. Ne-am si pierdut de cateva ori prin padurile de la poalele vaii dar nimic grav, am muncit suficient ca sa meritam seara nenunarate beri si bomba ultra mega calorica pe numele ei Kaiserschman.

Ultima zi am decis sa o luam mai usurel, la pas spre culmi inalte. Primul pas inteligent a fost sa luam telecabina pana pe un platou pe la 2200m si de acolo am pornit pe un traseu de alergare in jurul lacului Rifflesee. Peisaje spectaculoase din nou in orice directie ne uitam, foarte greu sa strabati distante importante in felul acesta - pauze de poze la fiecare 5 metri. Ne-am despartit de lac pentru a urma un drum la nimereala, fara o tinta exacta. Drumul ne-a urcat pe un alt platou unde am dat de o turma de oi tiroleze gigantice, oi cu care ne-am distrat mai bine de trei sferturi de ora. Dupa multe lacrimi si burti de ras a trebuit sa ne despartim de noile prietene si sa ne indreptam spre o cabana din apropierea lacului. O ultima bere la inaltime, un ultim pranz la cabana si valea spre casa.

A fost o super vacanta, am vazut niste locuri superbe si m-am distrat de minune alaturi de Mishu. Sa traiesti Mishule sa mai vi cu propuneri din astea.
Va invit sa va uitati peste toate pozele, am prins cateva peisaje de vis: Tirol si Stelvio.

Aidlingen Cross Festival - Schönbuch Cup

Dupa doar o saptamana de la prima mea etapa din Cupa Schonbuch a urmat inca o etapa, cu aceasi 10km de alergat, aceasi participanti dar de data asta un alt traseu. Aidlingen a fost gazda noastra de data asta, un sat mic si linistit inconjurat de niscai dealuri, la doar 3 km de unde locuiesc eu. Traseul a fost mult mai inclinat de data asta si mare parte din el il cunosteam de la turele de mtb. Startul a fost la marginea satului, pe culmea unui deal, de unde se coboara intr-o mica vale pentru a urca pe ''muntele Venus'' (asa ii spune dealului), din varful caruia traseul se intoarce prin padure pe curba de nivel si ajunge jos in aceasi vale de mai devreme. Ultima bucata din traseu fiind o panta al naibii de abrupta inapoi la linia de start/sosire, si toate astea 2 ture, spre deliciul spectatorilor.
Eu am venit pregatit de o noua lupta, un pic mai increzator in fortele mele si putin mai bucuros ca traseul contine mai mult offroad si mai multe catarari. Startul a fost foarte puternic desi eu tot mai din spate am plecat, ca de obicei. Foarte repede au inceput si catararile si dupa cum ma asteptam am depasit foarte multi participanti in aceste zone dar odata ajuns intre cei de teapa mea ca sa spun asa, lucrurile s-au asezat. Am mai depasit 4-5 pe ultima catarare inainte de start/sosire dar dupa aceea nu am mai facut mare lucru. Am tot incearcat sa mai ajung din alergatorii din fata dar chiar daca ii ajungeam nu mai aveam forta sa ii las in urma. In ultimii 3km am marit ritmul dar din pacate nu am putut sa il mentin pana la final deci nu am mai castigat nici un loc, ba chiar am mai pierdut vreo 3-4. Pe ultima catarare am tras tare si am ajuns la final rosu ca racul si obosit ca un pensionar.
M-am simtit bine si de data asta desi nu a fost o cursa atat de incitanta ca cea din Böblingen. La final eram multumit de rezultatul meu, desi nu il cunosteam, pentru ca l-am muncit si simteam asta in picioare (cred ca se si vede in poze). 49:22 a fost timpul meu, locul 106 si 22 la categoria mea de varsta.

Dupa ce m-am mai linistit am luat-o spre masina dar am fost acostat de o tanti care venise sa ma felicite pentru cursa. Tanti asta urma sa devina etalonul meu, si o sa vedeti in blogurile mele urmatoare de ce... Pe tanti am mai vazut-o si la Böblingen dar numai pana pe la km 7-8 cand m-a lasat mult in urma, iar in etapa de la Aidlingen am mers umar la umar multa vreme, pana la km 8-9 cand am clacat nitel si am fost depasit din nou de ea. O cheama Dora Kusio-Torkler si are 45 de ani, si aveam sa o mai intalnesc...

Mai multe poze gasiti aici: Aidlingen Cross Festival 10K Lauf - Schönbuch Cup

Aici o depaseam pe Dora la km 5

Ostenit la final

Bad Urach Wasserfall - Wandern

Cascada de apa de la Bad Urach, o regiune splendida despre care neaparat trebuie sa va povestesc. Aici am mers la o tura cu consatenii nostrii romani si cu ocazia asta am descoperit o regiune superba cu un potential urias pentru ture de potecareala sau de mtb. Bad Urach este o statiune balneoclimaterica cam la 50km de mine care e inconjurata de 5-6 varfuri/dealuri al naibii de frumoase. Practic oraselul este intr-o vale imprejmuita de piscuri impadurite si pe aceste varfuri se afla tot felul de atractii turistice: de pe unul se varsa o cascada, pe altul sunt ruinele unui fost castel, etc.
Zona am descoperit-o intamplator cautand pe net un loc aproape unde putem trage o tura de trekking usoara. Am gasit mai multe trasee gps descrise in amanunt dar l-am ales pe cel mai vestit din zona, un traseul de cam 8km care trece pe sub cea mai mare cascada de apa din zona, urca la ruinele fostului castel dupa care coboara in centrul orasului. Mai multe detalii despre traseu gasiti aici: Detalii Tura. 
Cel mai tare punct de atractie a fost evident cascada, care parca se varsa din nimic, din radacinile unor copaci, cade 37 de metri si mai curge inca 50 de metri prelinsa pe stanci pana ajunge intr-o albie normala. Verdele padurii cu apa aia cristalina fac un adevarat spectacol pentru orice turist care trece prin zona. Am o vaga impresie ca la iarna cand o sa ingheate apa ar trebui sa fie demential aici. Nici ruinele castelului nu au fost mai prejos, de sus e o priveliste superba cu vedere de jur imprejur. Aici am mancat ce am avut prin rucsaci si ne-am retras jos unde ne-a asteptat o gradina de vara cu bere buna si o mini piscina cu apa de izvor rece ca mortu' in care turistii pot sa isi linisteasca picioare obosite de la atata calatorie.
Categoric o sa revin in zona, e prea frumos si cred ca am vazut doar o mica parte din ce ascunde Bad Urach-ul.

Mai multe poze puteti vedea aici: Bad Urach

P.S.: Daca ''diaspora'' ma aude sa-si noteze in calendar o posibila tura cand or fi temperaturi multe sub 0. 

Böblingen Stadtlauf - Schönbuch Cup

Anul acesta nu am mers la prea multe concursuri de mtb, adica doar la unul singur, si am zis sa incerc sa merg la cele de alergat macar desi nu m-am considerat niciodata un alergator adevarat ci mai degraba unul fortat de imprejurari. In zona mea aici este un campionat anual, pe numele lui Schönbuch Lauf Cup, care contine 6 curse fiecare de 10km, imprastiate in satele din preajma. La prima vedere pare lejer dar avand in vedere cat de bolnavi sunt nemtii cu sportul, concurenta la aceste curse este incredibila. Defapt este un campionat intre sate (''campion pe sate'' cum e vorba la noi) la care se prezinta cam 4-500 de oameni la start, multi amatori dar si oameni foarte bine pregatiti, iar asta se reflecta in timpii de la final. Din pacate am ratat primele 2 curse din cupa, de primul nu stiam si de al doi-lea am auzit prea tarziu, asa ca am inceput cu cursa a 3-a, cea din Böblingen din 22 iulie.
Dupa cum va spuneam nu ma consider un alergator desavarsit, am inceput sa alerg ca sa vad daca imi place si ca sa mai adaug ceva forta pentru mtb. Initial nu prea mi-a placut dar cu timpul m-am adaptat si la ora actuala a devenit o rutina care de cele mai multe ori este foarte placuta. Dar cu toate astea nu am nici o pretentie la cursele de alergat, nu am ajuns la un nivel la care sa concurez cu cineva, eu concurez doar cu mine insumi. Nu m-am pregatit in mod special pentru cursa din Böblingen dar aveam deja cam 3 luni de antrenament in spate cand m-am aliniat la start si asta m-a facut sa ma simt stapan pe situatie.
Organizarea si procesiunile au fost foarte simple: inscrierea pe net 10 euro, ridici numarul, ti-l pui pe tricou si te duci la start sa alergi 10km. Ziua a fost splendida, cu soare dar totusi putina racoare in padure, conditii excelente de cursa.
M-am aliniat la start undeva mai in spate ca sa nu incurc oamenii, s-a dat startul si am plecat calm pentru inceput pe strazile din Böblingen. Primul km m-am incalzit in usoara urcare spre padurea de langa oras dupa care am inceput sa ma simt din ce in ce mai bine. Banuiesc ca din cauza ca nu concuram cu nimeni si nu aveam nici un fel de stres, m-am simtit extraordinar de bine atat fizic cat si psihic. Am avut mintea foarte linistita si pentru prima oara in viata mea am facut o cursa inteligenta, am gandit fiecare kilomentru. Toate cursele de pana atunci mi s-au parut niste goane demente spre final, maxim de la cap la coada ca taranu', dar de data asta a fost altceva. Am reusit sa ma concentrez pe fiecare segment si sa nu ma pierd ca alte dati: pe plat am mers la limita muschilor fara sa am dureri, am atacat doar pe catarari (unde surprinzator concurentii nu prea o duceau bine) suficient cat sa nu ma tai si am asteptat ultimii 2 km din cursa ca sa dau drumul la picioare si sa consum toate rezervele ramase. In ultimii 4 km s-a format un grup de 4-5 alergatori care mergeau cam in acelasi ritm cu mine, fiecare accelera si incearca sa scape de grup dar fara izbanda fiind prins ulterior, asta a facut ca la final sa fie o lupta crancena intre noi. De la km 9 s-a marit foarte mult ritmul si pe ultima linie dreapta ne-am imprastiat cu totii si am depasit in zig zag cam 10-15 concurenti care mergeau mai lent. In ultima curba am reusit sa ma departez de 2 dintre fugarii din grupul nostru dar ceilalti 2 din fata m-au blocat in spatele unei babe si nu am mai putut recupera.

Lupta noastra a fost patetica practic pentru ca ne luptat pentru locurile 134-138 dar pentru mine a fost super incitanta; si uite ca totusi m-am intrecut cu cineva nu am fost doar eu de capul meu.
Imediat dupa linia de finish era sa lesin de la efort, dar m-am tarait la marginea publicului si am mai mers timp de cateva minute si mi-am revenit complet. Am terminat pe locul 136 din 478 la general si 25 la categoria mea de varsta. Surprinzator pentru mine a fost timpul cu care am terminat, 46:08 un nou record personal pe distanta de 10km. Cu toate astea am fost depasit de foarte multi mosi si babe care sincer nu stiu ce mananca in tara asta ... curand cred ca o incetez sa ma mai intreb si o sa incep sa cred ca doar la 50+ ani o sa fiu si eu ''bun''.

Per total a fost o cursa care mi-a placut enorm de mult, o experienta diferita care mi-a adus un boost de incredere si care mi-a amintit de ce imi place sa concurez. In mare parte cred ca faptul ca fizic am prins o zi buna, strategiile din capul meu si lupta de la final, la un loc au facut tot deliciul cursei.

Mai multe poze gasiti aici: Böblingen Sparkasse Stadtlauf (Schönbuch Cup)

Uite aici cu cine ma intreceam eu ... babe si mosi !!!

Cine exploreaza descopera

Am venit aici in Germania acum aproximativ 1 an si jumatate, pe vremea aceea nu stiam mai nimic, eram al nimanui si totul era nou din multe puncte de vedere. Nu stiam la ce sa ma astept de la imprejurimi si nici nu cunosteam pe nimeni care sa iti arate zona sau cu care sa fac ceva schimburi de cunostinte. Dar incet incet lucrurile s-au imbunatatit, am descoperit ca imi place foarte mult sa explorez zone necunoscute asa ca foarte curand dupa ce am ajuns acolo am inceput sa ma plimb orbeste pe unde parea mai interesant si pe unde vroiau potecile sa ma duca. Am cunoscut curand si un club de ciclism de la mine din sat, practic un grup de prieteni care se dau destul de serios, ei mi-au aratat multe trailuri, coborari si zone ascunse de ochiul turistului de rand.
Am combinat informatiile de la ei cu explorarile mele si am facut din asta o pasiune pe care nu stiu cum sa o numesc sincer. In primele 6 luni m-am rezumat la a cunoaste o zona cat mai vasta in jurul casei dupa care mi-am pus in cap sa imi creez un traseu de mtb cat mai pe gustul meu. Am cercetat putin harta si am plecat la drum ... De atunci si pana acum aproape la fiecare tura traseul meu s-a lungit, s-a imbunatatie, a castigat in spectaculozitate si in tehnica. Am incercat sa aleg zone cat mai tehnice si sa elimin monotonia din segmentele plictisitoare. Si dupa un an de munca si cercetare sunt foarte mandru de traseul meu, in starea finala are un jur de 33 de km cu 700m de catarari si este de departe traseul meu preferat de mtb. Contine multe zone tehnice, single trailuri inguste, multe dintre ele foarte rapide, poteci de padure, cateva mici catarari care sa ma tina in priza, coborari delicioase, 2 grupuri de serpentine si cred ca cel mai important - peisaje spectaculoase.

Cel mai probabil ca nu o sa ma opresc aici si o sa continui sa imbunatatesc traseul, adevarul e ca rezervatia naturala Schönbuch din apropiere imi ofera o diversitate si un potential urias pentru a-mi dezvolta traseul. Anul aceasta am inceput sa alerg mai mult si bineinteles ca am conceput pe acelasi principiu mai multe trasee de trailrunning pe langa casa, de diferite lungimi. Cateva dintre potecile pe care le folosesc le-am descoperit si prin turele de potecareala pe care le-am facut cu amicii, pozele din blogul acesta sunt din 2 ture: una in Padurea Neagra si una pe un traseu din rezervatie care imi place foarte mult - Jägerweg Rohrau (traseul vanatorului).
Pentru a face traseul de MTB mai cunoscut am creat pe STRAVA 15 segmente care se succed pe care oricine poate sa se dea si sa incerce sa castige titlul de ''king of the mountain''. Deci, cine stie, daca sunteti in apropiere va provoc sa incercati si voi.

Mai multe poze de la cele 2 ture de potecareala gasiti aici: Schwarzwald   si   Rohrau Jägerweg

1-1 la pauza

 

Anul trecut am participat la Black Forest Ultra Bike Marathon, a fost un mega concurs, pentru mine primul cu adevarat vest-european care m-a dat cu rotile in sus. Mi-a placut atat de mult incat anul aceasta m-am inscris cu foarte mult timp inainte, startul avea sa se dea in 17 iunie si eu undeva prin februarie plateam deja taxa de inscriere de 50 de euro. Pe de o parte incerc sa intru in rand cu oamenii din Germania si sa ma inscriu din timp ca sa prind loc iar pe de alta parte am observat ca daca imi planific din timp evenimentele am o motivare mai puternica pentru antrenamente. Zis si facut, jumatate de aprilie si toate luna mai m-am antrenat cu un singur tel in cap, marele maraton din Padurea Neagra - aveam de gand sa particip la un traseul mai lung decat cel de anul trecut.

Dar nu toate lucrurile merg pe lumea asta asa cum le planificam. A trebuit sa ma mut in alt apartament la inceputul lunii iunie si asta nu e deloc simplu in Germania, nici simplu si nici ieftin. Oricum ar fi lucrurile s-au complicat destul de mult si a trebuit sa platesc o groaza de chestii deodata: chiria la ambele apartamente (vechi si nou) timp de 2 luni, comisioane de agentie (1000€), garantia, prima luna, etc.. Adunate au creat un gol urias pe cardul meu fortandu-ma in ultimele zile ale lunii sa sparg pusculita de economii si sa iau toate fisele din ea.

Una peste alta chiar daca aveam inscrierea platita de foarte mult timp nu am putut sa mai merg la concurs, comic dar nu am mai avut bani de benzina pana acolo... Am fost foarte foarte frustrat si dezamagit de intamplare, ba chiar am luat-o ca pe cea mai nasoala deceptie a anului. Ma pregatisem de atat timp si am fost foarte convins ca pot merge pana in ultima clipa, cand a trebuit sa dau inapoi.

Suparat am ramas pentru mult timp dar din cauza situatiei cred m-am ambitionat si mai tare si m-am apucat de antrenemente serioase. Mi-am incropit un plan de lupta si m-am apucat de treaba de data asta fara nici un tel anume, fara nici un concurs prevazut. Asadar in luna iunie si iulie n-am avut timp sa respir, in medie am avut cam 4-5 antrenamente pe saptamana ba chiar si cate 2 intercalate in aceasi zi. Am niste planuri mai speciale pentru anul viitor asa ca am incercat sa ma fiu un pic mai polivalent, am inclus si inotul in antrenamentele mele alaturi de alergat si ciclismul clasic. De cate ori am avut ocazia am incercat sa fac si mici duatloane de unul singur, sa alerg pana/de la piscina sau sa ies la o alergare scurta dupa o tura de mtb.

A fost o perioada foarte interesanta in care am descoperit cateva limite noi ale corpului meu. Toate saptamanile astea fara pauza m-au stors de energie, am fost foarte aproape de limita maxima pe care pot sa o duc (anul asta cel putin) dar cu putina atentie (a se citii: alimentatie, somn si planificare anticipata) am reusit sa duc la capat 2 luni de antrenament cum nu am mai facut pana acum.
Dupa toata dezamagirea, dezmeticirea si antrenamentele am primit o veste total neasteptata la finalul verii - era foarte posibil sa pot participa la Duatlonul Cetatii Brasovului. Tot raul spre bine!

Bad Wildbad Mtb Marathon

Am revenit la MTB; aveam o pofta nebuna dupa o iarna lunga cu alergari multe si vroiam sa ma revansez cu un concurs adevarat. In iarna aproape ca nu am facut nimic la capitolul ciclism din lipsa totala de chef pentru antrenamente indoor, doar in martie am urcat de 2-3 ori pe trainer. In schimb am inceput destul de bine odata cu venirea primaverii, ceva ture de sosea si cateva de offroad, scurte, pe la 20-30 de km asa cum imi plac mie.
Am profitat si de venirea lui Liviu in Germania, m-am simtit nevoit sa ii arat cum stau lucrurile pe palierul competitional iar 20 de mai ne-am inscris amandoi la Bad Wildbad MTB Marathon. Maratonul este unul renumit in regiunea noastra si face parte din ''German Bike Masters'', un campionat regional care consta in 5 curse foarte asemanatoare ca distante, cu prezenta foarte serioasa si o lupta foarte stransa pentru locurile fruntase. Prima cursa din acest campionat este in Cipru si se desfasoara undeva prin finalul lui martie, dar restul curselor sunt in landul Baden-Würtemberg, foarte aproape de mine, Bad Wildbad fiind gazda celei de a 2-a etape.
Noi ne-am inscris la tura scurta de 26 de km dar mai aveam de ales intre 57 si 83. Am ales traseul scurt pentru ca stiam zona de la o tura de hiking din trecut si ma asteptam sa fie o cursa destul de grea din punct de vedere am urcusurilor, traseul nostru avand 750 de metri cumulati pe catarari.

Am decis cu Liviu de la inceput sa nu ne agitam prea tare si sa mergem impreuna pana la final. Startul a fost foarte puternic, chiar dupa primii 200 de metri a inceput o catarare abrupta prin oras si dupa inca 1-2 km eram in padure in urcare spre varful Sommerberg. Ca de obicei pe anumite portiuni eu m-am chinuit sa ma tin dupa Liviu si el a trebuit sa o lase mai moale ca sa il pot ajunge, dar per total am mers destul de bine dupa aprecierile noastre. Traseul a fost mult peste asteptarile noastre, a continut 2 urcari mari cu suficiente portiuni tehnice de single trail, ceva zone umede prin padure si mult teren accidentat, asa cum ii sta bine unei curse de mountain-bike. Coborarile au fost deasemenea spectaculoase cu schimbari de directii dese, lespezi de piatra si chiar zone de viteza mare (am inregistrat 61km/h pe una dintre sectiuni). Am terminat bucurosi, eu putin stors de puteri dar a fost o cursa rapida si foarte interesanta. La final ne-am revenit cu o portie delicioasa de paste de la organizatori si bineinteles o bere nemteasca.

Inainte de a pleca acasa bucurosi de o noua victorie personala ne-am plimbat putin prin oras, Bad Wildbad fiind o statiune turistica foarte frumoasa cu multe hoteluri si centre de spa (ape termale) dar si un loc prielnic sporturilor de munte. Sunt cateva partii de ski si trasee de ski fond iar vara pe acelasi masiv este accesibil un super parc de downhill unde se organizeaza o gramada de concursuri. In orice caz este un loc in care o sa revin cu placere oricand, fiind pentru mine cea mai apropiata statiune turistica din Padurea Neagra. Concursul mi-a placut mult iar la anul o sa incerc poate sa prind toate etapele din campionat, cel mai probabil excluzand cursa din Cipru (am alte planuri in perioada aceea).

Mai multe poze puteti accesa aici: Poze - Bad Wildbad MTB Marathon

Heidelberg Semimaraton

''Today is a big day!'' - asta a fost sloganul cu care Anastasia ne-a incurajat in weekendul 28-29 Aprilie si intr-adevar a fost o zi mareata, a fost ziua in care am alergat primul meu semimaraton, primii 21 de km; a big day!
Ideea a venit de la Mishu care ne-a convins sa ne inscriem la SAS Halbmarathon Heidelberg astfel am format o mica echipa de romani plecati peste hotare: Mishu, eu, Liviu si Adrian. Semimaratonul este unul cunoscut pe plaiurile nemtesti si aduna multi participanti, anul acesta au fost doar 3500 de locuri care s-au dat ca painea calda (24 de ore), noroc cu Mishu care ne-a anuntat din timp. Eu inca nu prea sunt obisnuit cu un numar gigantic de participanti sau cu inscrierile astea premature, cateodata mi se pare absurd sa te trezesti la ora 6 intr-o anumita zi ca sa mai prinzi locuri la concurs dar banuiesc ca asa merg lucrurile pe aici.
Pregatirea mea fizica evident ca a lasat de dorit, in luna martie am mai alergat ceva apoi a urmat o pauza completa si doar cu 2 saptamani inainte de eveniment am mai pus osul la munca. Problema mea nu era timpul pentru ca mi-a fost clar ca scopul era sa termin si nu sa ma intrec cu careva, dar lipsa grava de kilometri ma ingrijora. Nu alergasem niciodata, in viata mea, mai mult de 12 km asadar nu stiam in ce ma bag si nici la ce sa ma astept, stiam doar ca sunt 21 de km pana la final. Doar in ziua startului am mai analizat situatia si mi-am propus totusi sa termin sub 2 ore daca este posibil si asta doar ca sa am o tema de gandire pe traseu.

Noi am navalit peste Mishu (care este localnic) cu o zi inainte de concurs si ne-am plimbat prin Heidelberg, oras frumos si mandru, am reusit sa ne ridicam numerele, am facut ceva strategii si ne-am odihnit din belsug. Ziua cursei avea sa fie mult mai incarcata, zeci si sute de oameni peste tot imbracati in toate culorile de pe lume, multa agitatie si emotii pentru incepatorii ca mine... urma sa fie o cursa lunga. Startul s-a dat in mai multe blocuri iar eu am plecat in urmarirea lui Liviu pentru primul km dar dupa aceea am lasat-o mai usor pentru ca nu era cazul sa ma agit chiar de la inceput. Pana pe la km 3 nu m-am simtit foarte bine, aveam muschii beton desi ma incalzisem suficient iar ritmul celor din jurul meu mi se parea prea ridicat. Dar ceva mai tarziu mi-am mai revenit, chiar inainte de inceputul primei catarari.

Traseul pleaca din centrul vechi al Heidelbergului, trece Neckarul si incepe sa urce initial prin oras iar apoi prin padure pe versantul drept al vaii si pe curba de nivel pana la jumatatea traseului de unde ne intoarcem inapoi pe malul celalalt. Surprinzator pentru mine a fost ca ma simteam excelent pe catararile de pe prima partea a traseului, fenomen la care nu ma asteptam deloc. Lucru datorat probabil si atmosferei incendiare de pe traseu, n-am mai vazut asa ceva la nici o competitie. O gramada de oameni peste tot si nu era unul sa nu aplaude sau sa nu ne sustina cumva desi noi eram 3500 de alergatori, fanfare, tobe, furtune cu apa, standuri cu bere, fructe si prajituri, mosi si babe iesiti la poarta casei cu sticla de apa minerala din frigider, galagie, poze, fluiere, pusti care intindeau mana de pe margine sa le dai un hi5, incredibil...

Prin padure mi-a placut foarte mult pentru ca nu mai era asfalt si traseul varia ba in sus ba in jos, era si umbra si parca kilometrii curgeau mai repede. Aproape la fiecare punct de alimentare m-am oprit si am luat cate o banana sau ceva de baut dar cu toata hidratarea imediat dupa jumatatea traseului am inceput sa ma resimt. Am trecut Neckarul inapoi pe la km 12 si deja treceam in necunoscut si asta se resimtea in picioare, colac peste pupaza incepea o a doua catarare mare si parca nu mai era la fel de usoara ca primele. Pana acolo ceasul zicea ca sunt in targetul propus la inceput dar pana la km 17 am tot pierdut incet incet din timp alergand mai lent. Iar de acolo mai era o mica catarare pana la castelul din Heidelberg dar eu eram aprope distrus si am renuntat sa trag mai tare. Din pacate in varful catararii mi-am zis eu ca nu mai pot ajunge sub 2 ore la finish, mai erau 2 km de coborare si nu mai aveam suficient timp, dar nu am apreciat corect coborarea. Oarecum mi-am revenit si am prins viteza si odata ajuns jos in oras spectatorii mi-au ridicat nivelul adrenalinei si am sprintat cat am putut ultima jumatate de km.
Am trecut linia de sosire in 2:01:46, foarte putin peste 2 ore si probabil daca eram mai optimist pe ultima catarare sau mai degraba daca apreciam mai bine traseul si ultima coborare sigur reuseam sa trec sub 2 ore. Dar oricum eram extrem de multumit de rezultat, reusisem sa imi depasesc cu mult limitele in acea zi. 

 

Cu siguranta o sa mai revin la acest semimaraton, a fost o experienta grozava si m-am simtit foarte bine la Heidelberg alaturi de prieteni.

Poze de la eveniment gasiti aici: Heidelberg Halbmarathon
Rezultatele daca va intereseaza pe puteti vedea aici: Rezultate  (Am terminat pe locul 1682 din 2698)
Si nu uitati sa vedeti si relatarea lui Mishu si al lui Liviu.

P.S.:  Mersi Mishu si Anastasia pentru tot...

Rund Um Schönaich

Sunt din ce in ce mai pasionat de ciclismul de sosea, parca mi s-a pus capsa, in special acum la inceput de an cand vremea si umezeala din padure nu imi permit sa ies la offroad, iar cu mtb pe sosea deja mi se pare o aberatie totala. Am tot asteptat cu interes cursele clasice din primavara care ma baga in boala, mi se pare teribil de grele si incitante, in mod special cele dure (gen Paris-Roubaix).

Anul trecut cand am venit in Germania, primele cateva saptamani le-am petrecut la o pensiune din satul Schönaich, atunci am aflat de existenta unei curse de sosea organizata de clubul satului iar anul acesta am marcat-o de mult in calendar pentru o posibila vizionare la fata locului. Asteptarile mi-au fost cu mult depasite, credeam ca fiind vorba doar de un criterium mic cu prezenta locala nu o sa fie cine stie ce...gresit! Organizarea ca la carte cu timere profesioniste, 5-6 masini de organizatori, comentator care impartasea cu noi impresii de pe celalalte segmente ale traseului, spectatori garla si foarte multi participanti. Desi au fost doar cateva grade celsius cu plus si ne-a cam plouat si nins am avut parte de o dupamasa foarte interesanta la cursa din Schönaich, iar interesul meu pentru soselareala tocmai a primit cu boost urias. Raman totusi cu un gust amar de fiecare data cand fac o comparatie cu ce avem in tara ... cursa asta a fost o cursa amarata, intr-un sat, sat care are club de ciclism cu istorie de zeci de ani. Suntem departe!

Va invit sa arucati o privire peste toate pozele: Rund Um Schonaich

Upgrade / rebuild-uri de biciclete

In fiecare iarna cand frec duda prin casa ma tot gandesc ce si cum pot sa mai imbunatatesc la bicicleta si asa se face ca si la inceputul lui 2012 mtb-ul meu a primit niste upgrade-uri. Nu e mare lucru ci doar o furca, headset si o sa noua, dar care impreuna au scazut mai mult de 1,5kg din bicicleta. Acum bike-ul are 11.3 kg, din pacate degeaba pentu ca eu m-am ingrasat ca un porc din nou. Deci Dart3-ul vechi de 4 ani a disparut si o Reba RTL de 100mm i-a luat locul, diferenta este colosala, evident.

Pe langa gainariile astea mi-am cumparat de la un coleg, pentru o suma modica, o cursiera cu o varsta destul de apropiata de a mea, un ''no name'' de prin anii 80 (as zice eu dupa schimbatoare). De mult imi doresc sa incerc o cursiera, sa vad care e diferenta si cum ma simt pe asa ceva, si solutia alesa a fost foarte foarte buna. M-am distrat de minune cu ea: viteza si agilitatea sunt extraordinare, stilul de pedalat e cu totul altceva decat la mtb, usurinta de inaintare, pozitia, incredibil ...love it! Jaful merge prost, dar si asa prost cum merge e minunat sa ies la ture cu ea.

 Am avut si ceva peripetii cu ea, pene, schimbatoare rupte si cumparate altele originale (Simplex) de pe eBay de la colectionari, roti descentarate, cazaturi pe cand incercam sa fac ciclocross cu ea, etc. Acum, de ceva vreme zace in beci din cauza unei probleme la axul rotii din spate. Dar am alte planuri pentru batrana bicicleta, vreau sa o fac singlespeed si practic sa o reconstruiesc de la zero, ceva de genu: Kinfolk Autumn, si imi iau si geaca de piele daca o sa arate asa. Am o boala pentru bicicletele oldschool in perioada asta, ideea nu e o premiera sunt deja multi oameni care reconstruiesc biciclete de genul aceasta. Am fost inspirat de multe chestii, printre care expozitia European Hand Made Bicycle Expo 2012 la care am vazut niste chestii incredibile, combinatii perfecte intre cadre vechi, look-urile de acum 20 de ani si tehnologia din ziua de azi (poze de la expo puteti sa le accesati aici: EuropeanHandMadeBicycleExpo2012).
Ideea e in stadiu de proiect, nu stiu cand o sa am timp si resurse necesare pentru asa ceva dar o sa incerc ceva in iarna probabil. Potential exista, eBay-ul e plin de shopuri dedicate singlespeedurilor si chiar celor ca mine care cauta componente si accesorii din sau care arata a anii 80. In rest am un beci spatios, creier, bere buna, timp mai imi trebuie...
Va las acum, cu un filmulet din aceasi categorie, care mie imi place foarte mult:



L'Eroica is an old-style bike race without any fuss, crossing Chianti's landscape and its famous white roads.