Duatlonul meu

Duatlon Cetatea Brasovului - editie a 3-a

Eu ii spun "duatlonul meu" pentru ca imi este clar ca e cea mai frumoasa competitie pentru mine, are o importanta aparte si de un an intreg astept marele event. La primele 2 editii am participat doar la stafeta dar anul aceasta "duatlonul" m-a convins sa ma apuc de alergat si sa particip singur. Dupa multe antrenamente a venit ziua cea mare ... pot sau nu pot ?
Nu am putut sa ma ascund si mi-am recunoscut din start ca nu sunt un alergator bun, asta o stie toata lumea... m-am apucat de alergat abia in primavara si lucrurile au mers bine, dar sunt constient nu pot sprinta si nu pot mentine o viteza buna pentru mult timp. Dar asteptam ca la proba de mtb sa recuperez pe cat posibil handicapul de la alergare.

Marea zi a sosit si in uralele multimii de suporteri pe care i-am avut prezenti am plecat alaturi de cei aprox. 200 de participanti in prima proba: cei 5 km inclinati de alergare...
Am plecat cam tare si m-am strecurat cat mai in fata dar dupa 200 de metri eram nevoit sa las baietii sa-si faca treaba. Curand Cata si Sica m-au devansat si spre disperarea mea nu puteam sa mentin ritmul lor, nici nu incepusem cursa bine si deja ma simteam resemnat. Dar mi-am scos repede din cap gandurile de genu' si mi-am inchipuit ca cu fiecare pas sunt mai aproape de bicicleta, unde sunt in elementul meu. Mare parte din alergare a fost anosta, pana la scari, aici am reusit sa depasesc cativa concurenti dar pana la final am avut ceva dureri de ficat. Pe Sica si Cata inca ii vedeam in fata dar departe, la 2 minute, tot indepartandu-se de mine... Plin de dureri si frustrari am ajuns in zona de tranzitie unde am mai pierdut ceva timp cu schimbatul papucilor (fara SPD-uri nu am nici o sansa).


Gata, mi-am luat bike-ul si parca de aici a inceput adevarata cursa. Am pus cadrul pe umar si am urcat scarile in graba, mirat ca mai sunt in stare... m-am urcat pe bike si am prins aripi. Stiu ca nu sunt cel mai grozav pe mtb dar sunt foarte convis ca nu exista nici un participant care sa cunoasca traseul la fel de bine ca mine (de 3 ani ma antrenez pe el si pur si simplu il ador, ii stiu toate secrete si obstacolele). Cred ca asta a fost marele meu avantaj, durerile au trecut si am depasit ca nebunul tot ce am prins si asta m-a facut sa ma simt si mai puternic. Pe Cata si pe Sica i-am ajuns pe catararea spre Gaboni si i-am lasat in urma, pe urcarea spre Saua Tampei am depasit multi concurenti care preferau sa impinga pe langa bike, iar din Sa totul a fost floare la ureche. Pe coborare am fortat mai mult ca deobicei si a meritat, inca 6 concurenti lasati in urma si parca aproape odihnit am ajuns din nou la adidasii de alergare.

Dupa cum ma asteptam chinul deabia de aici incepe, a doua alergare nu e ca prima, e lunga si mult mai inclinata, sau cel putin asa imi dictau muschii. M-au incercat carceii la gambe de vreo 4 ori si nu am mai putut forta aproape deloc pana la scari. Imi era frica ca tot ce castigasem pe bike o sa pierd din nou, dar totusi nu a fost chiar asa...distantele se marisera mult si rar mai vedeam vreun concurent in fata sau in spate. Pe scari am mers incet ca sa nu rist un carcel si a functionat, am reusit sa mai fortez putin pana in zona startului. Aici am avut parte de cel mai tare energizant posibil, un rand de incurajari frenetice de la suporterii mei care mi-au dat o ultima doza de energie pana la final.
Ultima suta de metri a fost cea mai spectaculosa, vedeam finishul si am uitat de toate durerile, asta e sentimentul pe care il asteptam de un an... asta nu poti cumpara niciodata cu un MasterCard !

Imediat dupa final aproape ca mi s-au blocat muschii, am observat ca am facut pana la bike (double snake bite) dar aveam un zambet pana la urechi. Locul 14 pana la urma, din totalul de 63. Pare bine, multumitor pentru mine dar la o mica analiza lucrurile sunt clare. Nu sunt un alergator...inca! Am pierdut enorm de mult pe alergare si mai ales pe a doua. Partea buna e ca am avut al 4-lea timp la mtb, ceea ce mi se pare incredibil. Una peste alta, sunt foarte multumit, dar pentru la anu obiectivele se schimba.

Asadar dupa un lung sezon, bike-ul meu e pe butuci, orgoliul meu e multumit... merit o vacanta! Maine plec in Cypru, fara mtb de data asta.

Multumesc suporterilor, lui Cata pentru poze, lui Liviu pentru incurajarea de pe coborarea de mtb, organizatorilor pentru tot efortul, si nu in ultimul rand fizioterapeutei mele pentru stie ea ce...

O parte din pozele nostre le gasiti aici: http://picasaweb.google.com/siman.mihai/DuatlonCetateaBrasovului2010#


Marius, Cata, eu si Em

Playbike On The Rocks

Sambata a avut loc minunatia ... Playbike On The Rocks pe Bunloc in Brasov, iar noi am fost prezenti ca spectatori si filmatori. Pot sa va zic doar ca am ramas cu gura cascata, evenimente ca acesta probabil ca nu o sa mai prind prea curand. Sunt invidios pe concurenti ...

Atmosfera perfecta, multa lume pe traseu si la finish, vremea superba, traseul incredibil, raider multi, muzica, show, elicoptere... nujt daca a lipsit ceva. Absolut perfect, bravo Playbike, bravo celor care s-au muncit la traseul acela si bravo concurentilor!

Fotografii gasiti aici: Picasa WebAlbums - PlayBike on the Rocks
Si mai jos un scurt movie din cat am apucat sa filmez pe traseu.

Geiger Mountainbike Challenge

Ce se mai poate spune despre maratonul Geiger Mountainbike Challenge 2010? ... aproape nimic nu mai e de adaugat, doar celor care au lipsit le pot spune ca au ratat cel mai grozav concurs de anul acesta. Sunt pentru prima oara la acest concurs si vorbele din popor spun ca ar fi cel mai greu concurs de la noi din tara, asa ca m-am asteptat la ceva crunt, dureros si lung, asa cum nu am mai trait vreodata. Ploaia de sambata noapte care a continuat si in ziua concursului si cele 11 grade de la start mi-au marit ingrijorarea, dar defapt am gasit Geiger-ul cu totul altfel...
Toate elementele pozitive pe care le-am observat la concursurile la care am mai participat le-am regasit aranjate frumos la Sibiu, organizarea a fost fara reprosuri, parca toate au fost facute pentru ca fiecare participant sa se simta special si cred ca acesta este defapt secretul sibienilor.
Am auzit de multe ori replici de genul „Ce’s nebun sa particip acum, nu vezi ca ploua si e noroi!?”. Da, asa e! Ploua si e frig si o sa fie noroi si apa multa, dar a meritat fiecare firicel de nisip pe care l-am inghitit, fiecare plonjare in noroi, fiecare julitura de pe fata sau de pe picioare, frigul, durerea, tot. Pana la urma... vorba unui amic: „La cate concursuri pe ploaie am avut anul aceasta ar trebui sa fim obisnuiti cu ideea!”.
A fost prima cursa pe care am alergat-o impreuna cu Liviu, asa ne-am vorbit de acasa, sa ne asteptam, sa ne incurajam, sa terminam impreuna. Mersul in echipa aduce cateva beneficii interesante: eu evident am tras mai tare ca sa ma tin de el, el a mers mai relaxat si cu grija la traseu si adversari, cu siguranta nu exista abandonuri – e mult mai usor sa renunti cand esti singur, incurajarile sunt binevenite pe toata durata cursei si cel mai important e ca ne antrenam unul pe celalalt sa tragem mai tare, ca in timpul liber dealtfel.
Cursa a trecut cam repede, a fost altfel decat cele la care am participat pana acum, desi am terminat in 4 ore as fi zis ca au fost doar 2. Locul pe care ne aflam nu ne-a interesat nici o secunda, noi am mers in ritmul nostru si zau ca parca am participat singuri. Oboseala a existat, spatele m-a durut ingrozitor, dar cine dracu’ a mai contorizat asta cand alergam pe un traseul atat de special. Urcarea de la CP1 pana la Magura Cisnadioarei cred ca este cea mai frumoasa urcare pe care am facut-o vreodata, absolut perfecta pentru MTB. Coborarea la fel, desi era simpla a fost spectaculoasa si periculoasa in acealasi timp din cauza noroiului. O serie lunga de contrapante pe care nu trebuia sa fac mai nimic, frau liber bicicletei pentru ca ea alegea singura trasa ideala. La start si la final, in padurea Dumbrava, au fost cativa km de noroi de „buna calitate”, adica nelipicios, care a facut acea portiune foarte „picanta”: drifturi ce necesitau multa atentie. Aici am cazut de 4 ori, 3 placinte pe noroi si o imbratisare tandra cu un copac, dar nimic grav...
Sus in golul alpin am intrat in ceata, la propriu, nici pe Liviu nu-l mai vedeam desi era la 5 metri in fata mea. Vantul, frigul si necunoscutul de dincolo de raza vizuala au creat o atmosfera traznet, doar lapovita mai lipsea de acolo.
Checkpoint-urile au fost excelente, n-am zabovit mult pe la ele: un isotonic, reumplerea bidonului, o prajitura deliciosa (vreau reteta daca o stie careva) si un pepene galben. Toate astea mi-au fost varate in gura de fetele de acolo pentru ca eram mult prea plin de noroi pe maini.
Mi-am dat seama ca au meritat eforturile cand ne apropiam de final. Si eu si Liviu ne doream sa mai continue, se termina prea repede si parca ne venea sa incetinim sa mai prelungim concursul putin. La finish ne asteapta o groaza de aplauze, o mare de oameni toti chititi pe finisheri... si s-a terminat! Ma felicit cu Liviu, primim cate o medalie, o clatita cu dulceata de gutui si un ceai cald... si de aici incep povestile...
Am terminat pe locurile 24 si 25 la categoria noastra de varsta si cu asta Geiger Mountainbike Challenge 2010 devine de domeniul trecutului, dar cu siguranta nu o sa-l uit prea curand .M-am simtit extraordinar, alaturi de multi prieteni am terminat cel mai frumos concurs de pana acum, nu si cel mai greu in schimb, pt mine Thassos Mtb Cup inca detine suprematia ca si dificultate. Oricum ar fi daca maine s-ar repeta m-ati gasi la start cu siguranta.

P.S. Mersi Liviu !

Pozele noastre le gasiti aici: PicasaWebAlbums si mai multe sigur gasiti pe ciclims.ro


Inca curati.


Diabolic...

Liviu conducea ostilitatile prin noroi si balarii



Bravo Dragos !



Finish !



Felicitari...

Victor

Varza dar mandri !

Em

Cata

Cristi, Cristina si clatita

Adevarata invingatoare...