Cine exploreaza descopera

Am venit aici in Germania acum aproximativ 1 an si jumatate, pe vremea aceea nu stiam mai nimic, eram al nimanui si totul era nou din multe puncte de vedere. Nu stiam la ce sa ma astept de la imprejurimi si nici nu cunosteam pe nimeni care sa iti arate zona sau cu care sa fac ceva schimburi de cunostinte. Dar incet incet lucrurile s-au imbunatatit, am descoperit ca imi place foarte mult sa explorez zone necunoscute asa ca foarte curand dupa ce am ajuns acolo am inceput sa ma plimb orbeste pe unde parea mai interesant si pe unde vroiau potecile sa ma duca. Am cunoscut curand si un club de ciclism de la mine din sat, practic un grup de prieteni care se dau destul de serios, ei mi-au aratat multe trailuri, coborari si zone ascunse de ochiul turistului de rand.
Am combinat informatiile de la ei cu explorarile mele si am facut din asta o pasiune pe care nu stiu cum sa o numesc sincer. In primele 6 luni m-am rezumat la a cunoaste o zona cat mai vasta in jurul casei dupa care mi-am pus in cap sa imi creez un traseu de mtb cat mai pe gustul meu. Am cercetat putin harta si am plecat la drum ... De atunci si pana acum aproape la fiecare tura traseul meu s-a lungit, s-a imbunatatie, a castigat in spectaculozitate si in tehnica. Am incercat sa aleg zone cat mai tehnice si sa elimin monotonia din segmentele plictisitoare. Si dupa un an de munca si cercetare sunt foarte mandru de traseul meu, in starea finala are un jur de 33 de km cu 700m de catarari si este de departe traseul meu preferat de mtb. Contine multe zone tehnice, single trailuri inguste, multe dintre ele foarte rapide, poteci de padure, cateva mici catarari care sa ma tina in priza, coborari delicioase, 2 grupuri de serpentine si cred ca cel mai important - peisaje spectaculoase.

Cel mai probabil ca nu o sa ma opresc aici si o sa continui sa imbunatatesc traseul, adevarul e ca rezervatia naturala Schönbuch din apropiere imi ofera o diversitate si un potential urias pentru a-mi dezvolta traseul. Anul aceasta am inceput sa alerg mai mult si bineinteles ca am conceput pe acelasi principiu mai multe trasee de trailrunning pe langa casa, de diferite lungimi. Cateva dintre potecile pe care le folosesc le-am descoperit si prin turele de potecareala pe care le-am facut cu amicii, pozele din blogul acesta sunt din 2 ture: una in Padurea Neagra si una pe un traseu din rezervatie care imi place foarte mult - Jägerweg Rohrau (traseul vanatorului).
Pentru a face traseul de MTB mai cunoscut am creat pe STRAVA 15 segmente care se succed pe care oricine poate sa se dea si sa incerce sa castige titlul de ''king of the mountain''. Deci, cine stie, daca sunteti in apropiere va provoc sa incercati si voi.

Mai multe poze de la cele 2 ture de potecareala gasiti aici: Schwarzwald   si   Rohrau Jägerweg

1-1 la pauza

 

Anul trecut am participat la Black Forest Ultra Bike Marathon, a fost un mega concurs, pentru mine primul cu adevarat vest-european care m-a dat cu rotile in sus. Mi-a placut atat de mult incat anul aceasta m-am inscris cu foarte mult timp inainte, startul avea sa se dea in 17 iunie si eu undeva prin februarie plateam deja taxa de inscriere de 50 de euro. Pe de o parte incerc sa intru in rand cu oamenii din Germania si sa ma inscriu din timp ca sa prind loc iar pe de alta parte am observat ca daca imi planific din timp evenimentele am o motivare mai puternica pentru antrenamente. Zis si facut, jumatate de aprilie si toate luna mai m-am antrenat cu un singur tel in cap, marele maraton din Padurea Neagra - aveam de gand sa particip la un traseul mai lung decat cel de anul trecut.

Dar nu toate lucrurile merg pe lumea asta asa cum le planificam. A trebuit sa ma mut in alt apartament la inceputul lunii iunie si asta nu e deloc simplu in Germania, nici simplu si nici ieftin. Oricum ar fi lucrurile s-au complicat destul de mult si a trebuit sa platesc o groaza de chestii deodata: chiria la ambele apartamente (vechi si nou) timp de 2 luni, comisioane de agentie (1000€), garantia, prima luna, etc.. Adunate au creat un gol urias pe cardul meu fortandu-ma in ultimele zile ale lunii sa sparg pusculita de economii si sa iau toate fisele din ea.

Una peste alta chiar daca aveam inscrierea platita de foarte mult timp nu am putut sa mai merg la concurs, comic dar nu am mai avut bani de benzina pana acolo... Am fost foarte foarte frustrat si dezamagit de intamplare, ba chiar am luat-o ca pe cea mai nasoala deceptie a anului. Ma pregatisem de atat timp si am fost foarte convins ca pot merge pana in ultima clipa, cand a trebuit sa dau inapoi.

Suparat am ramas pentru mult timp dar din cauza situatiei cred m-am ambitionat si mai tare si m-am apucat de antrenemente serioase. Mi-am incropit un plan de lupta si m-am apucat de treaba de data asta fara nici un tel anume, fara nici un concurs prevazut. Asadar in luna iunie si iulie n-am avut timp sa respir, in medie am avut cam 4-5 antrenamente pe saptamana ba chiar si cate 2 intercalate in aceasi zi. Am niste planuri mai speciale pentru anul viitor asa ca am incercat sa ma fiu un pic mai polivalent, am inclus si inotul in antrenamentele mele alaturi de alergat si ciclismul clasic. De cate ori am avut ocazia am incercat sa fac si mici duatloane de unul singur, sa alerg pana/de la piscina sau sa ies la o alergare scurta dupa o tura de mtb.

A fost o perioada foarte interesanta in care am descoperit cateva limite noi ale corpului meu. Toate saptamanile astea fara pauza m-au stors de energie, am fost foarte aproape de limita maxima pe care pot sa o duc (anul asta cel putin) dar cu putina atentie (a se citii: alimentatie, somn si planificare anticipata) am reusit sa duc la capat 2 luni de antrenament cum nu am mai facut pana acum.
Dupa toata dezamagirea, dezmeticirea si antrenamentele am primit o veste total neasteptata la finalul verii - era foarte posibil sa pot participa la Duatlonul Cetatii Brasovului. Tot raul spre bine!

Bad Wildbad Mtb Marathon

Am revenit la MTB; aveam o pofta nebuna dupa o iarna lunga cu alergari multe si vroiam sa ma revansez cu un concurs adevarat. In iarna aproape ca nu am facut nimic la capitolul ciclism din lipsa totala de chef pentru antrenamente indoor, doar in martie am urcat de 2-3 ori pe trainer. In schimb am inceput destul de bine odata cu venirea primaverii, ceva ture de sosea si cateva de offroad, scurte, pe la 20-30 de km asa cum imi plac mie.
Am profitat si de venirea lui Liviu in Germania, m-am simtit nevoit sa ii arat cum stau lucrurile pe palierul competitional iar 20 de mai ne-am inscris amandoi la Bad Wildbad MTB Marathon. Maratonul este unul renumit in regiunea noastra si face parte din ''German Bike Masters'', un campionat regional care consta in 5 curse foarte asemanatoare ca distante, cu prezenta foarte serioasa si o lupta foarte stransa pentru locurile fruntase. Prima cursa din acest campionat este in Cipru si se desfasoara undeva prin finalul lui martie, dar restul curselor sunt in landul Baden-Würtemberg, foarte aproape de mine, Bad Wildbad fiind gazda celei de a 2-a etape.
Noi ne-am inscris la tura scurta de 26 de km dar mai aveam de ales intre 57 si 83. Am ales traseul scurt pentru ca stiam zona de la o tura de hiking din trecut si ma asteptam sa fie o cursa destul de grea din punct de vedere am urcusurilor, traseul nostru avand 750 de metri cumulati pe catarari.

Am decis cu Liviu de la inceput sa nu ne agitam prea tare si sa mergem impreuna pana la final. Startul a fost foarte puternic, chiar dupa primii 200 de metri a inceput o catarare abrupta prin oras si dupa inca 1-2 km eram in padure in urcare spre varful Sommerberg. Ca de obicei pe anumite portiuni eu m-am chinuit sa ma tin dupa Liviu si el a trebuit sa o lase mai moale ca sa il pot ajunge, dar per total am mers destul de bine dupa aprecierile noastre. Traseul a fost mult peste asteptarile noastre, a continut 2 urcari mari cu suficiente portiuni tehnice de single trail, ceva zone umede prin padure si mult teren accidentat, asa cum ii sta bine unei curse de mountain-bike. Coborarile au fost deasemenea spectaculoase cu schimbari de directii dese, lespezi de piatra si chiar zone de viteza mare (am inregistrat 61km/h pe una dintre sectiuni). Am terminat bucurosi, eu putin stors de puteri dar a fost o cursa rapida si foarte interesanta. La final ne-am revenit cu o portie delicioasa de paste de la organizatori si bineinteles o bere nemteasca.

Inainte de a pleca acasa bucurosi de o noua victorie personala ne-am plimbat putin prin oras, Bad Wildbad fiind o statiune turistica foarte frumoasa cu multe hoteluri si centre de spa (ape termale) dar si un loc prielnic sporturilor de munte. Sunt cateva partii de ski si trasee de ski fond iar vara pe acelasi masiv este accesibil un super parc de downhill unde se organizeaza o gramada de concursuri. In orice caz este un loc in care o sa revin cu placere oricand, fiind pentru mine cea mai apropiata statiune turistica din Padurea Neagra. Concursul mi-a placut mult iar la anul o sa incerc poate sa prind toate etapele din campionat, cel mai probabil excluzand cursa din Cipru (am alte planuri in perioada aceea).

Mai multe poze puteti accesa aici: Poze - Bad Wildbad MTB Marathon

Heidelberg Semimaraton

''Today is a big day!'' - asta a fost sloganul cu care Anastasia ne-a incurajat in weekendul 28-29 Aprilie si intr-adevar a fost o zi mareata, a fost ziua in care am alergat primul meu semimaraton, primii 21 de km; a big day!
Ideea a venit de la Mishu care ne-a convins sa ne inscriem la SAS Halbmarathon Heidelberg astfel am format o mica echipa de romani plecati peste hotare: Mishu, eu, Liviu si Adrian. Semimaratonul este unul cunoscut pe plaiurile nemtesti si aduna multi participanti, anul acesta au fost doar 3500 de locuri care s-au dat ca painea calda (24 de ore), noroc cu Mishu care ne-a anuntat din timp. Eu inca nu prea sunt obisnuit cu un numar gigantic de participanti sau cu inscrierile astea premature, cateodata mi se pare absurd sa te trezesti la ora 6 intr-o anumita zi ca sa mai prinzi locuri la concurs dar banuiesc ca asa merg lucrurile pe aici.
Pregatirea mea fizica evident ca a lasat de dorit, in luna martie am mai alergat ceva apoi a urmat o pauza completa si doar cu 2 saptamani inainte de eveniment am mai pus osul la munca. Problema mea nu era timpul pentru ca mi-a fost clar ca scopul era sa termin si nu sa ma intrec cu careva, dar lipsa grava de kilometri ma ingrijora. Nu alergasem niciodata, in viata mea, mai mult de 12 km asadar nu stiam in ce ma bag si nici la ce sa ma astept, stiam doar ca sunt 21 de km pana la final. Doar in ziua startului am mai analizat situatia si mi-am propus totusi sa termin sub 2 ore daca este posibil si asta doar ca sa am o tema de gandire pe traseu.

Noi am navalit peste Mishu (care este localnic) cu o zi inainte de concurs si ne-am plimbat prin Heidelberg, oras frumos si mandru, am reusit sa ne ridicam numerele, am facut ceva strategii si ne-am odihnit din belsug. Ziua cursei avea sa fie mult mai incarcata, zeci si sute de oameni peste tot imbracati in toate culorile de pe lume, multa agitatie si emotii pentru incepatorii ca mine... urma sa fie o cursa lunga. Startul s-a dat in mai multe blocuri iar eu am plecat in urmarirea lui Liviu pentru primul km dar dupa aceea am lasat-o mai usor pentru ca nu era cazul sa ma agit chiar de la inceput. Pana pe la km 3 nu m-am simtit foarte bine, aveam muschii beton desi ma incalzisem suficient iar ritmul celor din jurul meu mi se parea prea ridicat. Dar ceva mai tarziu mi-am mai revenit, chiar inainte de inceputul primei catarari.

Traseul pleaca din centrul vechi al Heidelbergului, trece Neckarul si incepe sa urce initial prin oras iar apoi prin padure pe versantul drept al vaii si pe curba de nivel pana la jumatatea traseului de unde ne intoarcem inapoi pe malul celalalt. Surprinzator pentru mine a fost ca ma simteam excelent pe catararile de pe prima partea a traseului, fenomen la care nu ma asteptam deloc. Lucru datorat probabil si atmosferei incendiare de pe traseu, n-am mai vazut asa ceva la nici o competitie. O gramada de oameni peste tot si nu era unul sa nu aplaude sau sa nu ne sustina cumva desi noi eram 3500 de alergatori, fanfare, tobe, furtune cu apa, standuri cu bere, fructe si prajituri, mosi si babe iesiti la poarta casei cu sticla de apa minerala din frigider, galagie, poze, fluiere, pusti care intindeau mana de pe margine sa le dai un hi5, incredibil...

Prin padure mi-a placut foarte mult pentru ca nu mai era asfalt si traseul varia ba in sus ba in jos, era si umbra si parca kilometrii curgeau mai repede. Aproape la fiecare punct de alimentare m-am oprit si am luat cate o banana sau ceva de baut dar cu toata hidratarea imediat dupa jumatatea traseului am inceput sa ma resimt. Am trecut Neckarul inapoi pe la km 12 si deja treceam in necunoscut si asta se resimtea in picioare, colac peste pupaza incepea o a doua catarare mare si parca nu mai era la fel de usoara ca primele. Pana acolo ceasul zicea ca sunt in targetul propus la inceput dar pana la km 17 am tot pierdut incet incet din timp alergand mai lent. Iar de acolo mai era o mica catarare pana la castelul din Heidelberg dar eu eram aprope distrus si am renuntat sa trag mai tare. Din pacate in varful catararii mi-am zis eu ca nu mai pot ajunge sub 2 ore la finish, mai erau 2 km de coborare si nu mai aveam suficient timp, dar nu am apreciat corect coborarea. Oarecum mi-am revenit si am prins viteza si odata ajuns jos in oras spectatorii mi-au ridicat nivelul adrenalinei si am sprintat cat am putut ultima jumatate de km.
Am trecut linia de sosire in 2:01:46, foarte putin peste 2 ore si probabil daca eram mai optimist pe ultima catarare sau mai degraba daca apreciam mai bine traseul si ultima coborare sigur reuseam sa trec sub 2 ore. Dar oricum eram extrem de multumit de rezultat, reusisem sa imi depasesc cu mult limitele in acea zi. 

 

Cu siguranta o sa mai revin la acest semimaraton, a fost o experienta grozava si m-am simtit foarte bine la Heidelberg alaturi de prieteni.

Poze de la eveniment gasiti aici: Heidelberg Halbmarathon
Rezultatele daca va intereseaza pe puteti vedea aici: Rezultate  (Am terminat pe locul 1682 din 2698)
Si nu uitati sa vedeti si relatarea lui Mishu si al lui Liviu.

P.S.:  Mersi Mishu si Anastasia pentru tot...