02 June 2008

Masa Critica (20Mai)






Masa Critica are loc in Brasov in ultima vineri din fiecare luna cu intalnire in Centrul Civic

Urmatoarea Masa Critica va avea loc pe 27 iunie cu intalnire la ora 18.30

Traseul este in principiu acesta: Centrul Civic (parcul de la Hidromecanica) - blvd. Iuliu Maniu - str. Nicolae Iorga - str. Muresenilor - str. G. Baritiu - str. Beethoven - str. Poarta Schei - str. Nicolae Balcescu - blvd. 15 Noiembrie - Calea Bucuresti - blvd. Saturn - str. Zizinului - blvd. 15 Noiembrie - Centrul Civic.

In randurile urmatoare este o prezentare a termenului "masa critica" (text preluat de pe Wikipedia.org)

Masa Critica este o plimbare in masa cu bicicletele, care are loc de obicei in ultima zi de vineri a fiecarei luni, in mai multe orase de pe glob. Masa Critica nu este condusa de nimeni, si nu are nici un mesaj oficial, cu toate ca este in general inteleasa ca un efort de a promova mijloacele alternative de transport (nemotorizate) si de a atrage atentia asupra problemelor de siguranta a celor ce folosesc forme de transport nemotorizate atunci cand sunt nevoiti sa imparta drumul cu traficul motorizat. Participantii se intalnesc intr-un loc si la o ora prestabilita pentru a se bucura de siguranta si de compania pe care le-o ofera mersul in grup pe strazile orasului, cauzand in mod intentionat o usoara si temporara perturbare a traficului. Filosofia generala din spatele acestui eveniment este exprimata in sloganul "Noi nu blocam traficul; noi facem parte din trafic."

Evenimentele de tip Masa Critica sunt auto-organizate, noncomerciale si noncompetitive, si opereaza printr-o luare de decizii informala, "prin difuzie", independent de conducatori. De asemenea, acestea sunt adesea neoficiale, fara autorizatii de la autoritatile municipale. De obicei sunt stabilite dinainte doar data, ora si locul intalnirii. in unele orase, traseul, punctul de final, sau anumite puncte de atractie de pe traseu sunt stabilite dinainte. Participantii demonstreaza avantajele mersului pe bicicleta in orasul respectiv si pun in evidenta modurile in care autoritatile nu se ridica la asteptarile ciclistilor in termeni de siguranta si facilitati.

Scopul

Scopul Masei Critice nu este exprimat in mod formal mai mult decat actiunea concreta de intalnire si desfasurare a evenimentului, astfel realizand un spatiu public unde automobilele sunt inlocuite pentru a face loc formelor alternative de transport. Un slogan asupra caruia s-a cazut de acord este si noi facem parte din trafic. Se spune insa ca fiecare participant, avand drepturi egale de conducere, are si motivele lui personale pentru care participa. in mod evident, Masa Critica este legata de miscarile ecologiste, care sustin ca folosirea automobilului personal are consecinte catastrofice asupra mediului inconjurator atat global, cat si local. in general, scopul evenimentului, dupa cum este indicat de de actiunuile participantilor este de a se opune dominatiei automobilului asupra culturii noastre urbane. Totusi, aceste motive sunt adesea interpretate in moduri foarte diferite, iar unii participanti ar putea chiar sa nu fie de acord cu ele. Spre exemplu, cineva ar putea participa nu pentru scopuri legate de ecologie, ci pentru justitie sociala. Caracteristicile acestui eveniment tind totusi sa sugereze ambitia adesea nerostita a multor participanti ca balanta mobilitatii in orasele lor sa se incline spre biciclete si alte mijolace alternative de transport, in opozitie cu masina privata.

No comments: