Eichelbergman a fost un mic si ametit concurs peste care am dat rasfoind internetul, initial nu i-am acordat atentie dar dupa performanta de la Brasov am decis sa mai particip la inca o cursa anul acesta. Concursul se afla doar la a 2-a editie dar a prins bine la public pentru ca la prima editie federatia germana de triatlon l-a declarat campionat al landului Baden Würtemberg la cross duatlon si anul acesta e campionat national. Nu stiam la ce sa ma astept asa ca am fost destul de rezervat, probabil ca inca sunt obisnuit cu mersurile de acasa - daca e concurs organizat de federatie inseamna ca e o tampenie si nu merita. Wrooong!
Ca sa clarificam de la inceput...asta a fost cea mai profesionista cursa la care am concurat vreodata, cap coada! Dar in acelasi timp a fost si cea mai grea de pana acum.
Traseul a fost foarte dificil dupa parerea mea - scurt, rapid si dur asa cum ii sta bine unui duatlon. 7.5km de alergat cu 130m cumulati, mtb 21km cu 490m altitudine si la final inca 5km de alergat cu vreo 50m de urcat. Ii zice cross duatlon pentru ca si alergarea si ciclismul se desfasoara pe drumuri accidentate, paduri, forestiere, single trail-uri, un fel de X-terra fara inot. La prima vedere traseul nu parea foarte greu dar ritmul impus de concurenti si ruperile de ritm de pe catarari m-au epuizat complet pana la finalul cursei.
Ziceam ca a fost cel mai profi concurs la care am mers. Intradevar, organizarea federatiei m-a lasat masca, nu credeam ca exista asa ceva la un nivel atat de mic. Prima chestie de care am fost umit a fost zona de tranzitie, in care nu am putut sa intru pentru ca nu eram pregatit corespunzator. In zona nu intra nimeni fara acordul celor 3 arbitri federali de la intrare, trebuia sa indeplinesc niste conditii: 1. A trebuit sa am casca in cap prinsa corespunzator, nu doar pusa la misto; 2. Numar de concurs pus in fata, pregatit pentru alergat (bine ca am avut centura de concurs); 3.Control amanuntit al bike-ului, unde am picat... Mi-au verificat sumar franele, rotile si au descoperit ca nu aveam dopul din unul dintre coarnele de pe ghidon. Problema tot ei au rezolvat-o destul de repede: in timp ce unul dintre arbitri mi-a explicat ca la prosti urmarile in cazul unui accident, un altul a scos un briceag si a confectionat rapid din pluta din dotare un dop corespunzator. Fantastic, dar numai corespunzator am putut sa intru in tranzitie.
Bineinteles ca in zona de tranzitie am avut loc special rezervat pentru bicicleta mea, specificat clar in ce directie am voie sa o montez, unde pot sa pun papucii, pe unde pot sa ies din tranzitie, unde pot sa ma urc pe bike, etc. Si totul indeaproape urmarit de federali.
Ca sa clarificam de la inceput...asta a fost cea mai profesionista cursa la care am concurat vreodata, cap coada! Dar in acelasi timp a fost si cea mai grea de pana acum.
Traseul a fost foarte dificil dupa parerea mea - scurt, rapid si dur asa cum ii sta bine unui duatlon. 7.5km de alergat cu 130m cumulati, mtb 21km cu 490m altitudine si la final inca 5km de alergat cu vreo 50m de urcat. Ii zice cross duatlon pentru ca si alergarea si ciclismul se desfasoara pe drumuri accidentate, paduri, forestiere, single trail-uri, un fel de X-terra fara inot. La prima vedere traseul nu parea foarte greu dar ritmul impus de concurenti si ruperile de ritm de pe catarari m-au epuizat complet pana la finalul cursei.
Ziceam ca a fost cel mai profi concurs la care am mers. Intradevar, organizarea federatiei m-a lasat masca, nu credeam ca exista asa ceva la un nivel atat de mic. Prima chestie de care am fost umit a fost zona de tranzitie, in care nu am putut sa intru pentru ca nu eram pregatit corespunzator. In zona nu intra nimeni fara acordul celor 3 arbitri federali de la intrare, trebuia sa indeplinesc niste conditii: 1. A trebuit sa am casca in cap prinsa corespunzator, nu doar pusa la misto; 2. Numar de concurs pus in fata, pregatit pentru alergat (bine ca am avut centura de concurs); 3.Control amanuntit al bike-ului, unde am picat... Mi-au verificat sumar franele, rotile si au descoperit ca nu aveam dopul din unul dintre coarnele de pe ghidon. Problema tot ei au rezolvat-o destul de repede: in timp ce unul dintre arbitri mi-a explicat ca la prosti urmarile in cazul unui accident, un altul a scos un briceag si a confectionat rapid din pluta din dotare un dop corespunzator. Fantastic, dar numai corespunzator am putut sa intru in tranzitie.
Bineinteles ca in zona de tranzitie am avut loc special rezervat pentru bicicleta mea, specificat clar in ce directie am voie sa o montez, unde pot sa pun papucii, pe unde pot sa ies din tranzitie, unde pot sa ma urc pe bike, etc. Si totul indeaproape urmarit de federali.
Pe traseu aproape la fiecare colt de poteca unde se putea taia putin
prin iarba exista cate un arbitru, plus alti cativa care se plimbau
printre noi calare pe niste Cannondale-uri. La vestiare exista o usa pe
care scria: Test Anti-dopping... Primii 5 dupa ce au terminat cursa
au apucat doar sa isi traga putin rasuflarea si au fost condusi frumos de
manuta la prelevare de probe. Campionat national, german, punct!
Eu nu am putut sa particip la campionatul german, evident avand nationalitatea gresita, dar am participat la categoria hobby avand acelasi start si aceleasi conditii cu campionii teutoni. Nu am fost foarte multi la start, dar primii 40-50 aliniati aratau de parca avea loc vreo olimpiada sau ceva. Startul a fost puternic si nu am fost menajati deloc, imediat dupa iesirea de pe stadion a inceput nebunia prin padure. Toata alergarea a constat in urcari si coborari scurte si intense care scoteau untul din noi. In primele 2 ture a fost ok, am depasit multi concurenti si chiar m-am simtit bine pe catarari. In a 3-a si ultima tura am tras mai tare ca mai castig ceva locuri inainte de tranzitie si m-am cam pripit, cursa avea sa fie lunga.
Cele 2 ture de bike au fost foarte misto, pe prima am zburat ca un zmeu iar pe a doua am inceput sa ma resimt, clasic! Traseul a fost absolut minunat, la fel ca si alergarea, o combinatie perfecta de catarari si coborari care nu te lasau deloc sa respiri. Mare majoritate a potecilor au fost prin padure si prin podgorii, dealuri rotude si inclinate, brazdate de vita de vie. Era final de toamna si strugurii fusesera recoltati dar tescovina era proaspat aruncata pe marginea drumului. Nu va puteti inchipuii ce peisaje puteau sa fie, combinate cu mirosul intepator de vin si soarele puternic, m-au facut pentru cateva minute sa uit de concurs si sa rulez ca un zabauc vrajit. Dar curand mi-am revenit caci ramaneam fara baterii, dealurile astea nu erau usor de catarat si incepeam sa resimt ritmul aprig de la prima alergare.
Toate bune si frumoase pana cand am ajuns din nou in adidasii de alergat. Parca eram lovit de tren sau cineva imi pusese niste potcoave in adidasi. Eram super greoi si fiecare panta parea de 2 ori mai inclinata si mai lunga ca anterior. Prima tura a trecut relativ bine dar ultimii 2 km au fost interminabili, soarele ma usca, noul costum pe care il purtam ma jena putin, imi era sete si finis-ul nu mai venea. Fiecare secunda din aia 2 ultimi kilometrii mi-am inchipuit cum ma tavalesc la final pe gazonul stadionului.
Am ajuns pana la urma, am mai fortat putin pe ultima bucla si am cazut supt de orice putere. Mi-am depasit inca o limita! Nu mi-am epuizat niciodata bateriile asa cum am facut-o in acea zi, cred ca am definit un nou ''am dat totul''. Am terminat in 2 ore si 11 minute pe locul 19 la general si locul 4 la categoria mea de varsta. Rezultatul mi s-a parut incredibil iar in acea zi nu puteam mai mult de atat sub nici o forma. Dar intr-o alta zi, cu ceva anduranta digerata in prealabil cu siguranta o sa pot mai mult.
Mai multe poze puteti vedea aici: Eichelbergman - Campionatul national german de cross duatlon
Am gasit si un mic reportaj pe care il puteti viziona: Eichelbergman Video
No comments:
Post a Comment