Duatlon Cetatea Brasovului

Cea mai buna veste pe care am primit-o anul asta a fost ca pot participa la Duatlonul de la Brasov. Pentru mine asta e concursul suprem si o spun in fiecare an desi in 2011 nu am putut participa. Logistica s-a complicat foarte mult de cand locuiesc in Germania, a trebuit sa folosesc o cutie speciala pentru transportat bike-ul pe avion, cutie care a fost foarte enervanta si complicat de transportat (in masina ocupa toata bancheta din spate iar in tren a fost de pomina...), dar nimic nu avea sa ma impiedice sa ajung la start. M-am pregatit toata vara pentru acest concurs si m-am simtit mai increzator ca niciodata.

Am ajuns timid la start unde m-am intalnit cu o gramada de prieteni. Organizatori, concurenti sau adversari, cu totii imi erau cunoscuti si asta m-a facut sa ma simt ''ca acasa'', in acelasi timp m-a ajutat sa mai elimin din tensiunea dinainte startului.

Mi-am pregatit foarte tacticos zona de tranzitie, m-am incalzit temeinic si mi-am revizuit inca odata strategia in cap. Mai nou sunt foarte atent la evolutia din cursa, mi-am dat seama ca este foarte important sa am o strategie si sa renunt la clasicul ''maxim pana la capat''. Asadar startul l-am luat putin mai rezervat pe prima parte a alergarii pentru ca eu ma incalzesc foarte greu, nu pot sa accelerez prea mult decat dupa o anumita perioada cu toate ca ma incalzesc corespunzator inainte de cursa. Si intradevar abia dupa faimoasele scari de la turn am inceput sa ma simt in forma, nu am pierdut prea multe locuri deci nu m-am ingrijorat, inca il mai vedeam pe Tiganescu Bogdan si pe Vasile cam la 1 minut in fata mea. Pe alea de sub Tampa am accelerat pentru a intra in tranzitie obosit, acolo pot sa imi revin pentru cateva secunde inainte sa incep tura de bike, plus ca la bike sunt mai bun si efortul nu mai e atat de ridicat.
Tranzitia a decurs excelent, exact cum mi-am inchipuit, toate lucrurile erau la locul lor si nu am pierdut mai mult de 30-40 de secunde. Am fost foarte surprins de faptul ca cei din fata mea au pierdut o groaza de timp in tranzitie, pe Vasile l-am depasit in tranzitie si pe Catalin Moga l-am ajuns chiar la intrarea in tura de bike, desi amandoi erau la mai mult de 1 minut de mine. Asta arata ca toate exercitiile mele de simulare a tranzitie nu au fost degeaba, chiar se pot castiga secunde pretioase.
Pe bike m-am simtit binisor dar nu extraordinar, pe Catalin l-am lasat in urma si am incercat sa ma tin dupa Vasile cat am putut. Pe platul dinspre Racadau am preferat sa ma menajez, inca imi e frica de urcarea pana in saua Tampei desi s-a dovedit a fi mai usoara decat mi-o aduceam eu aminte. Sus pe Tampa m-am oprit sa beau un pahar de apa la punctul de revitalizare si una dintre fetele de acolo m-a intrebat daca nu cumva eu sunt baiatul ala din promo-ul duatlonului, lol dupa 2 ani inca ma mai recunoaste lumea...
Organizatorii au schimbat putin traseul de bike in ultima partea a acestuia si parca nu prea mai cunosteam nici eu asa bine poteca ca in trecut. Am fost mai prudent, nu mai stiam toate schortcut-urile, toata pietrele si radacinile. Chiar la iesirea din padure, la teleferic, am furat-o rau, am pierdut ceva secunde invartindu-ma ca o gaina in cerc pentru ca nu stiam in ce parte merge traseul, nu mai era deloc cum il stiam eu. Noroc cu parintii mei care erau chiar acolo si m-au ghidat pe unde trebuia.
A doua alergare a fost mai scurta, mult mai scurta, ceea ce nu m-a avantajat. Eu abia acum imi intram in schema, eram incalzit bine si ma simteam bine din nou in adidasii de alergat. Pe Vasile l-am intalnit cand venea inapoi de la punctul de intoarcere iar eu abia ieseam din tranzitie, avea cam 1-2 minute avans, nu aveam nici o sansa. Nu mai era nimeni nici in fata nici in spate, asa ca am mers mai lejer in continuare. Dar la capatul aleei de sub tampa l-am zarit Dorin Darnescu de la Sibiu in fata lui Vasile, el avusese o cursa pe bike mult mai buna decat noi dar parca alergatul nu il avantaja. Am ajuns in linie dreapta cu ei si pentru o secunda l-am zarit pe sibian ca incetineste, atat mi-a trebuit, am strigat la Vasile sa o calce si am pornit nebuneste spre finish. Se tot apropiau, tot mai aproape si la bastionul Funarilor l-am depasit pe Dorin care era epuizat total si am continuat catre Vasile. Desi am tras ca un turbat pe final nu am reusit sa il mai prind pe Vasile, dar mi-au lipsit doar 4 secunde si cred ca si el si-a dat seama de asta si a sprintat pe ultimii metri.

Cu cat sunt mai bine pregatit cu atat cursele sunt mai grele, din cauza sprintului de la final am avut nevoie de 5-6 minute sa imi revin, mai nou am crampe uriase la stomac dupa ce termin. Dar rezultatul a fost unul muncit, per total o cursa reusita cu un final interesant. Am terminat pe locul 9 doar, vroiam mai mult dar sa ma ierte sfantu' daca pot eu vreodata sa concurez contra lui Palici Viorel sau oricaruia dintre primii 5.

Acasa e acasa si nimic nu se compara cu asta! Concursul, rezultatul sau efortul in sine au cu totul alta semnificatie cand pe margine am suporteri, familie si prieteni, concurentii imi sunt prieteni vechi sau noi, traseul imi e intiparit in minte si peste toate astea sunt acasa la Brasov. A fost cea mai reusita petrecere de ''bine ai venit acasa'' pe care puteam sa o primesc, multumesc tuturor!

Mai multe poze gasiti aici: Duatlon Cetatea Brasovului